Benzile cu țepi ale Poliției fac ravagii printre infractori. Un alt traficant de țigări a fost prins cu ajutorul lor – GALERIE FOTO
Ieri, 23 octombrie, în jurul orei 21.15, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Caraș-Severin au folosit dispozitivul de blocare a trecerii pentru oprirea unui autoturism, al cărui conducător auto nu s-a conformat semnalului regulamentar de oprire efectuat de polițistul rutier.
În mașina bărbatului au fost găsiți doi saci în care erau ambalate 800 de pachete de țigări, despre care există presupunerea rezonabilă că ar proveni din activități de contrabandă. Bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore.
Astfel, aseară, în timp ce desfășurau o acțiune pentru prevenirea evenimentelor rutiere, produse pe fondul consumului de alcool, pe DN 58A, în localitatea Soceni, polițiștii au observat în trafic un autoturism care venea din direcția Ezeriș.
La efectuarea semnalului regulamentar de oprire, conducătorul autoturismului a refuzat să se conformeze, continuându-și deplasarea încă 500 de metri.
Polițiștii au folosit banda cu țepi (banda de cuie) din dotare
Cu sprijinul unui alt echipaj de la Poliția Municipiului Reșița, s-a încercat oprirea autovehiculului prin folosirea dispozitivului de blocare a trecerii (banda de cuie), din dotare.
Încercând să-și continue deplasarea, deși avea cauciucurile sparte ca urmare a trecerii peste plasa cu cuie, șoferul a pierdut controlul direcției, a abandonat autovehiculul și a fugit pe dealul din apropiere, unde a fost prins și imobilizat de polițiști.
La controlul vehiculului, în mașina bărbatului domiciliat în comuna Prigor, județul Caraș-Severin, au fost găsite 800 de pachete de țigări de contrabandă, fără timbru fiscal, de diferite mărci, estimate la aproximativ 9.600 de lei, care au fost ridicate în vederea confiscării. De asemenea, autoturismul folosit la săvârșirea faptei a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.
Polițiștii au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă cu țigări și continuă cercetările, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița. Bărbatul în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului, iar în cursul zilei de astăzi, 24 octombrie, va fi prezentat parchetului, cu propunere legală.