Bătrânul Hummer iese la pensie. Cine îi ia locul?

Publicat: 12 06. 2012, 15:35

Armata americană va oferi un contract în valoare de cinci miliarde de dolari companiei care va veni cu cel mai bun înlocuitor pentru bătrânul Humvee. 18.500 de astfel de modele vor fi înlocuite în 2015 de un „soldat” mai tânăr. În acest concurs s-au înscris şase companii, iar în „finală” vor intra doar trei, acestea primind pentru dezvoltarea unui prototip suma de 65 de milioane de dolari.

Compania AM General a venit cu modelul BV-O. Acesta este propulsat de un motor diesel cu şase cilindri de 3,2 litri, care produce 300 CP şi 500 Nm. AM General va produce acest model cu piese furnizate de compania GKN Land Syistem, companie ce a furnizat componente şi pentru vechiul Humvee.

Din parteneriatul celor de la General Dynamics cu AM General a rezultat Eagle, un alt posibil înlocuitor al celebrului Humvee. Acest model este o versiune îmbunătăţită a lui Eagle IV, vehicul ce serveşte armata germană din 2008. Cele două companii susţin că Eagle va costa mai puţin decât preţul de 260.000 dolari impus de SUA.

L-ATV va fi un vehicul pe placul multor ecologişti. Propulsia va fi asigurată de un motor diesel şi unul electric. Dacă va câştiga, acesta va fi primul model hibrid al armatei.

Lockheed JLTV este concurentul celor de la Bethesta. Acest model se anunţă a fi cel mai ieftin, datorită utilizării unor materiale mai ieftine.

Navistar Defense, o divizie a companiei Navistar International propune Saratoga. Cei 250 de angajaţi vor trebui să se ocupe de toată dezvoltarea modelului, o muncă titanică pentru un număr atât de mic de angajaţi.

Valanx, propunerea celor de la BAE Systems vine cu un propulsor diesel de 6,7 litri de origine Ford.