Ce se întâmplă cu bateria unei mașini electrice după ce este scoasă din uz
Întrebarea din mintea tuturor celor interesați de e-mobilitate este ce se întâmplă cu bateria atunci când un vehicul electric a ajuns la sfârșitul duratei sale de viață? Răspunsul este simplu: noul software de analiză BattMan ReLife verifică starea bateriei în doar câteva minute.
În funcție de rezultate, o baterie de înaltă tensiune poate fi reutilizată pe un vehicul, în totalitate sau parțial. Totodată, aceasta poate primi o a doua viață ca rezervor de energie mobil sau staționar. A treia variantă ar fi dezmembrarea și reciclarea componentelor rezultate.
După analiza BattMan ReLife există trei posibilități
Prima variantă este așa-numita remanufacturare. Un proces prin care bateria, datorită stării sale de ”sănătate” bune sau foarte bune, poate fi reprocesată pentru o utilizare ulterioară ca piesă de schimb pentru vehiculele electrice, după ce a fost supus unor lucrări de reparații.
Cea de-a doua opțiune oferă bateriei o a doua viață atunci când are o stare de ”sănătate” de nivel mediu spre bun, care va permite utilizarea sa continuă în afara unui vehicul electric în anii următori. Acest lucru ar putea fi într-o stație de încărcare mobilă, un sistem de transport fără șofer sau un stivuitor, sau într-un sistem de stocare la domiciliu sau de alimentare de rezervă în regim de urgență.
A treia opțiune presupune reciclarea eficientă a componentelor.
Sistemul de verificare rapidă BattMan ReLife va fi utilizat ca mijloc de diagnostic în reciclarea bateriilor la uzina pilot pe care Volkswagen Group Components o operează în Salzgitter de la începutul anului.
Prima versiune a software-ului BattMan (Battery Monitoring Analysis Necessity) a fost dezvoltată de departamentul de management al calității Audi Brussels pentru analiza rapidă și fiabilă a bateriei de înaltă tensiune a lui Audi e-tron. BattMan este deja utilizat ca instrument de diagnosticare pentru mai multe mărci ale Grupului Volkswagen.