Barrel-roll extrem cu o camionetă. VIDEO
Competiţia Baja 1000 adună tot felul de vehicule motorizate, de la motociclete, automobile în configuraţie de fabrică sau special modificate pentru întreceri pe teren accidentat, camionete şi camioane. Printre participanţi se află şi temerari ai cascadoriilor, iar aici ne referim la Adrian „Wildman” Cenni.
Porecla sa spune totul, iar cascadoria reuşită de el cu o camionetă special modificată este cel puţin interesantă. Pilotul a reuşit să execute un barrel-roll perfect, cascadorie care presupune rotirea vehiculului în aer, la 360 de grade, pe axa sa longitudinală.
Periculosul exerciţiu a fost realizat cu ajutorul unei rampe speciale, şi presupune două etape. Dacă în primă faza vehiculul ia contact cu rampa la o viteză bine definită şi este practic „lansat” în aer, un element special al rampei imprimă rotirea vehiculului în aer. Procedeul necesită multă precizie şi coordonare, însă din fericire Adrian a dus totul până la capăt, cu ceva emoţii la aterizare.
Cum a dercurs totul, aflaţi din materialul video de mai jos.