Avertizare InfoTrafic: șoferii sunt rugați să circule prudent în condițiile temperaturilor extreme
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române vă informează că în această perioadă, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, disconfortul termic va fi accentuat în sudul țării. Din acest motiv recomandările pentru șoferi sunt următoarele:
Verificați presiunea pneurilor înainte de a porni la drum
În după-amiezile călduroase de vară, când temperatura asfaltului este ridicată, cauciucurile devin maleabile. O presiune prea mare poate provoca explozia pneurilor, iar prea scăzută poate permite desprinderea acestora de pe jante, mai ales pe timpul frânării sau în curbe.
Nu folosiți pneuri uzate sau care prezintă crăpături (așa-numitele cauciucuri „coapte”). Un cauciuc este considerat uzat atunci când talonul măsoară mai puțin de 2 mm.
Respectați regula celor două secunde
Păstrați o distanță corespunzătoare în mers față de autovehiculul care circulă în față, pentru a opri la timp în cazul în care acesta frânează brusc. Distanța trebuie să fie mărită pe măsură ce viteza de deplasare crește. Ca regulă generală, distanța în mers trebuie să fie de minimum 2 secunde față de autovehiculul din față.
Când încheiați o coloană de autovehicule iar aceasta încetinește sau oprește brusc, puneți în funcțiune luminile de avarie. Acestea au rolul de a-i atenționa pe conducătorii autovehiculelor care se apropie din spate să frâneze din timp.
Țineți cont de faptul că, de regulă, cele mai multe coliziuni în lanț se produc în zonele unde viteza de deplasare a autovehiculelor scade, cum ar fi nodurile rutiere, stațiile de taxare sau punctele în care autostrăzile se termină brusc.
În plus, riscul unor coliziuni în lanț este determinat și de alți factori, cum ar fi vizibilitatea redusă în cazul incendiilor de vegetație sau în condiții de ceață, asfalt umed pe timp ploios sau „neted”, cu compoziție necorespunzătoare, reacția întârziată a unor șoferi.
Oboseala în timpul condusului apare mai ales pe vreme caniculară, când, din cauza căldurii sau a disconfortului creat de aparatele de aer condiționat, conducătorii auto se odihnesc mai puțin. În plus, pe perioada vacanței, conducătorii auto parcurg distanțe mari.
Recomandat este ca la primele semne de oboseală (moleșeala, clipire frecventă), cel de la volan să oprească într-o parcare și să se odihnească până la refacerea completă a capacității de conducere.