Avertismentul unui important şef de fond de investiţii: Tesla este la un pas de eşec

Publicat: 15 04. 2019, 10:04

Un important şef de fond de investiţii, aflat pe locul 44 în lista celor mai influenţi 100 de oameni a revistei Time, a emis la finele săptămânii un avertisment asupra evoluţiei şi situaţiei companiei de maşini electrice Tesla, despre care spune că este la un pas de eşec, relatează Reuters.

David Einhorn, şeful fondului de investiţii Greenlight Capital a trimis o scrisoare clienţilor fondului său de hedging care vorbeşte despre lipsa cererii, reduceri de preţ „disperate”, concedieri, închideri de magazine şi de centre de servicii, precum şi de reducerea cheltuielilor de capital, dar şi de un nou efort de a distrage investitorii hiperbolizând capabilităţilor maşinilor autonome, relatează  Reuters.

„Credem că acum, chiar acum, compania pare să fie la un pas de eşec”, spune scrisoarea. Greenlight mizeză pe scăderea acţiunilor Tesla, un pariu profitabil acum, în condiţiile în care preţul acţiunilor Tesla a scăzut de la 332,80 dolari la 279,86 dolari în primul trimestru. Vineri, acţiunile Teslei tranzacţionau în jur de 268 dolari pe acţiune.

Greenlight a remarcat că, vara trecută, Musk a promis că Tesla va fi profitabilă, iar fluxul de numerar va fi pozitiv în fiecare trimestru. „A repetat acea prognoză până la sfârşitul lunii ianuarie”, a spus Greenlight. „Această promisiune nu s-a materializat. Întrebarea la îndemână este: în câteva luni, Musk se va lăuda din nou că salvează compania sau TSLA nu va reuşi de data asta?”.

Greenlight Capital şi Einhorn s-au făcut remarcaţi atunci când au prezis căderea Lehman Brothers, înainte de colapsul firmei. La sfarsitul anului trecut, Greenlight a comparat Tesla cu Lehman.