Avem garantat 400 de km cu un “plin” de curent. Şi plan tarifar de telefonie mobilă :)
ZOE a fost lansat în 2012 şi Renault a început s-o vândă din 2013. A intrat rapid în topul celor mai bine-vândute maşini electrice şi făcea schimb în clasament de la an la an doar cu Leaf (sora Nissan). Anul trecut a fost tot ZOE cel ami bine-vândut model electric. Are 4.1 m lungime şi un motor de 90 de cai. Toţi electrici. Între timp s-au mai făcut nişte update-uri de tehnologie şi autonomia a crescut de la 210 km (prima versiune) la 240 de km. Asta în condiţii idiale. Oricum, a fost o maşină cu care tot făceai 200 de km dacă o ţineai peste noapte la priză.
A fost pentru că deja este un alt model acum, lansat la Paris. Modificările sunt din nou la partea tehnică şi mai ales la cea care îl interesează cel mai mult pe clientul “electric” – autonomia. De azi oficial şi de pe 1 octombrie “la raft”, Renault ZOE va merge cu un “plin” de current electric 300 de km în condiţii de trafic real şi 400 în condiţii perfecte. Asta înseamnă că poţi să faci Bucureşti-Sibiu chiar liniştit, fie că-i aglomerat pe Valea Oltului, fie că mergi mai tare.
Liniştea asta costă 23.500 de euro, cu 4 mii de euro mai mult decât un ZOE anterior. Şi mai adaugi bateria pe care o închiriezi. Francezii au mai multe oferte, în funcţie de câţi km pe an estimezi că mergi cu maşina. În Franţa, pentru un număr nelimitat de km, închirierea bateriei costă 120 de euro / lună. Dar sigur că există şi opţiuni mai jos ca preţ, una dintre ele e la 70 de euro / lună dacă faci maximum 7.500 de km/an. Kilometrii extra costă 5 eurocenţi.