Primele ninsori au căzut deja în România, iar utilizarea anvelopelor corecte este foarte importantă, în special pentru siguranța noastră și a celorlalți participanți la trafic.
Este important să știm ce anvelope să montăm pe perioada sezonului rece, astfel încât să beneficiem de aderența necesară, dar trebui să fie atenți și ca anvelopele să fie conforme cu legea din România. Un indicator foarte simplu de urmărit, care ne arată că anvelopele pot fi folosite în condiții de iarnă, este inscripția M și S de pe flancurile anvelopei. Toate anvelopele, indiferent de denumirea lor comercială, care sunt marcate cu literele M şi S sub forma M+S, M.S. sau M&S, îndeplinesc cerințele pentru folosirea pe perioada sezonului rece.
Astfel, date fiind schimbările climatice și iernile mai blânde cu care ne-am confruntat în ultimii ani, tot mai mulți șoferi se orientează către anvelope all-season. Tehnologia acestor pneuri a făcut progrese importante în ultimii ani, oferind performanțe bune atât pe zăpadă, cât și pe carosabil umed sau uscat.
Mulți aleg o anvelopă all-season pentru că poate fi folosită pe toată perioadă anului, astfel scutesc vizitele la vulcanizare. De asemenea, necesitatea unui al doilea set de roți dispare, fiind o alegere atractivă pentru cei care nu au unde sau nu vor să își bată capul cu depozitarea.
De asemenea, o anvelopă all-season de calitate poate oferi performanțe pe zăpadă aproape la fel de bune precum un pneu de iarnă dedicat. Compusul acestor anvelope este ceva mai dur decât al unora de iarnă, comportându-se mai bine la temperaturi înalte, dar tot nu vor fi la fel de dinamice și rezistente ca un pneu de vară atunci când temperatura din asfalt crește.
La finalul zilei, anvelopele all-season sunt un compromis, nefiind la fel de performante pe timp de vară sau iarnă precum un pneu dedicat, dar, dacă folosiți mașina preponderent în oraș și vreți să scutiți schimbul de anvelope și vizitele la vulcanizare, ar putea fi o alegere potrivită. Pentru mașinile mari sau performante, o anvelopă dedicată de iarnă sau de vară va reprezenta alegerea sigură.
Un pneu dedicat de iarnă va avea de partea sa avantajul unei aderențe sporite în condiții extreme de iarnă. Fiind un produs creat special pentru sezonul rece, o mașină echipată cu anvelope de iarnă se va comporta mai bine pe suprafețe acoperite cu zăpadă și gheață, sau când temperaturile scad mult sub pragul înghețului.
Totuși, nu recomandăm nimănui să folosească anvelope de iarnă pe timp de vară, deoarece sunt realizate dintr-un compus mai moale de cauciuc, iar aderența acestora scade drastic la temperaturi înalte, iar uzura este foarte mare. De asemenea, există riscul unei explozii, lucru ce poate duce la accidente grave.
Pentru sezonul rece, recomandarea noastră este să folosiți o anvelopă care se potrivește nevoilor dumneavoastră, dar care să aibă neapărat marcajul M și S și suficient material rămas pe calea de rulare. Conducerea unui automobil pe timp de iarnă, fără anvelope M+S sau uzate peste limita admisă, vă poate aduce amenzi cuprinse între 1.485 și 3.300 de lei.