Avamprenieră – Audi, BMW, VW
Audi va lansa în premieră mondială conceptul A1, promotor.ro prezentându-vă o schiţă "suflată" de pe masa proiectanţilor, de către cei de la carmagazine.co.uk. Schiţele viitorului mini hot-hach Audi A1 ne fac o idee asupra liniei şi dimensiunilor pe care le va avea maşina de serie, a cărei lansare este programată pentru 2009.
BMW va aduce la Tokyo un concept care derivă din seria 1. Zvonurile spun că ar fi vorba de un SUV de dimensiuni mici, denumit X1. Va trebui să avem răbdare până la deschiderea salonului pentru a fi siguri despre ce este vorba pentru că oficiali BMW nu au făcut nici o declaraţie cu privire la acest concept.
Volkswagen va prezenta, la salon, versiunea cu cinci uşi a concepului UP!. Versiunea, care va fi lansată la Tokyo, are la bază conceptul VW UP! în trei uşi, prezentat în premieră mondială la Salonul Auto de la Frankfurt.