În primele 10 luni din 2019, numărul autoturismelor noi înmatriculate este de 134.698 unităţi, ceea ce reprezintă o creştere cu 18,85% comparativ cu perioada similară din 2018, informează Mediafax.
Înmatriculările de autoturisme noi au crescut în octombrie 2019 cu 58,09% faţă de octombrie 2018, atingând un volum de 10.649 unităţi.
În ceea ce priveşte autoturismele second hand înmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a atins în octombrie 41.756 unităţi, o scădere de 3,99 % faţă de octombrie 2018. În primele 10 luni din 2019, numărul autoturismelor second hand înmatriculate este de 370.987 unităţi, ceea ce reprezintă o scădere cu 4,98% comparativ cu perioada similară din 2018.
Pe mărci, clasamentul autoturismelor noi este condus, în perioada ianuarie – octombrie, de Dacia, cu 40.813 unităţi (cu o creştere de 30,78% faţă de ian-oct 2018), urmată de Renault, cu 11.248 unităţi şi cu o creştere de 18,23% faţă de ian-oct 2018, Skoda, cu 10.447 unităţi, cu o creştere de 9,77%, Ford cu 9.944 unităţi (cu o creştere de 22,90%) şi Vlokswagen, cu 9.133 unităţi (cu o creştere de 1,66% faţă de ian-oct 2018).