Autostrada Moldovei (A7) se deschide anul acesta. Cum arată autostrada Buzău – Focșani

Publicat: 08 08. 2024, 07:00

Primele porțiuni din Autostrada Moldovei (A7) sunt aproape de finalizare și vor fi date în circulație anul acesta. Ministrul Transporturilor a anunțat când se inaugurează autostrada Buzău – Focșani.

Primele porțiuni din Autostrada Moldovei (A7) se vor da în circulație chiar de anul acesta.

Anunțul a fost făcut de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, care a vizitat șantierul autostrăzii Buzău – Focșani.

Autostrada Moldovei (A7) se deschide anul acesta

La jumătatea lunii octombrie se vor deschide circulației Loturile 1, 2 și 4 din Autostrada Moldovei (A7). Iar podul și lotul 3 vor fi gata la finalul lunii noiembrie, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Din aceste 4 loturi sunt la 82% medie, cele 4 loturi dintre Buzău și Focșani. Prin urmare, lotul 1 si 2 și lotul 4 vor fi date în circulație la jumătatea lunii octombrie. Podul și lotul 3 undeva pe finalul lunii noiembrie. Se va circula pe cei 82 km în această toamnă între Buzău și Focșani”, a declarat Sorin Grindeanu, citat de economedia.ro.

Așadar, românii ar putea circula pe Autostrada Moldovei chiar de anul acesta, dacă lucrările vor avansa conform calendarului. Dar, nu pe toți cei 80 de kilometri dintre Buzău și Focșani.

Cum arată autostrada Buzău – Focșani

Autostrada Buzău – Focșani este împărțită în 4 loturi.

Lotul 1, Buzău – Vadu Pașii, are o lungime totală de 4,6 km și aproximativ 8 km de drum de legătură. Segmentul va avea un nod rutier și 4 poduri și pasaje. Dintre acestea, unul va trece peste râul Buzău și va fi al doilea ca lungime în România, aproximativ 1,3 km.

Lotul 2, Vadu Pașii – Râmnicu Sărat, are o lungime de aproximativ 31 de kilometri și este, în mare măsură, finalizat.

Pe Lotul 3, Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni, cu o lungime de 36,1 km, trebuie construite 18 poduri și un pasaj. Cea mai complicată lucrare este podul de 380 m peste DJ 205R și pârâul Râmna.

Lotul 4 Mândrești Munteni – Focșani Nord este cunoscut drept „cocoașa Focșani”, cu 10,9 km de autostradă. La acest tronson se adaugă drumuri de legătură cu DN2 și DN2D. Constructorul trebuie să amenajeze 6 poduri și un pasaj, precum și 2 noduri rutiere. Drumul de legătură cu A7 va fi delimitat cu parapete de tip New Jersey.

Asociația Construim România (ASCOR) a filmat cum arată, în prezent, cele patru loturi ale autostrăzii A7. Clipurile au fost încărcate pe canalul de YouTube al ASCOR.

Mai jos, puteți vedea cum arată Lotul 1 al Autostrăzii Moldovei.

VIDEO