Autostrada de Centură București: Încep lucrările pe lotul 3 Bragadiru – Joița
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că încep lucrările la Autostrada de Centură București pe lotul 3 Bragadiru – Joița.
Compania de drumuri urmează să emită oficial ordinul de începere a lucrărilor pentru lotul 3 al Autostrăzii de Centură A0 București Sud, a anunțat la B1 TV, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionel Scrioşteanu.
Lotul 3 Bragadiru – Joiţa are o lungime de 18 kilometri şi termen contractual de finalizare decembrie 2022, imposibil de respectat. Constructor este firma Aktor din Grecia care a şi fost penalizată pentru că a predat cu mare întârziere declaraţia de proiectare.
„Am avut o întâlnire cu conducerea Aktor şi mi-au promis că sunt pregătiţi să intre în şantier cu forţe foarte importante. Să vedem când emitem Ordinul de începere oficial care o să fie impactul discuţiilor pe care le-am avut”, a spus Scrioşteanu.”, a explicat Scrioșteanu.
Contractul pentru lotul 3 a fost semnat în primăvara anului 2019 cu o durată de 42 luni, din care 12 luni pentru proiectare şi 30 luni pentru execuţie. Fostul Ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, a emis Autorizaţia de Construire pentru A0 – Lot 3 în iulie.
Autostrada de Centură București: Când se va circula pe primii kilometri
„Tronsonul va cuprinde 9 pasaje și 4 poduri, un nod rutier la intersecția cu A1, o parcare de scurtă durată și un spațiu de servicii – ambele în oglindă. Conform contractului, lotul 3 (18 km) va fi finalizat în 2023 – an în care, de altfel, vreau să deschidem circulația pe întreaga secțiune de sud a A0”, explica atunci Drulă.
Celelalte două loturi ale semi-inelului sudic din Autostrada de Centură București sunt construite de antreprenorul turc Alsim-Alarko. Acesta promite finalizarea lucrărilor pe lotul 2 Vidra – Bragadiru la finalul anului viitor, problemele de aprovizionare cu balast fiind rezolvate.
Pentru acest tronson ajuns acum la aproape 30% stadiu fizic, secretarul de stat Ionel Scrioşteanu a anunţat că problema de aprovizionare cu materiale de construcţii a fost rezolvată, în fiecare noapte ajungând pe şantier aproximativ 400 de camioane cu agregatele necesare autostrăzii. De asemenea, constructorul şi-a amplasat o fabrică de grinzi în şantier, pentru cele două loturi fiind necesare circa 800 de grinzi.
Pe semi–inelul nordic de pe A0, doar loturile 2 şi 4 au contracte de proiectare şi execuţie semnate: Lotul 2 (DN 1 – DN 2, 19 km) şi Lotul 4 (DN 3-A2, 4,5 km), pentru ambele constructor fiind antreprenorul român UMB.
Autostrada de Centură București A0 va avea o lungime totală de 101 km și este parte a unui uriaș proiect european de infrastructură rutieră numit Coridorul 4 pan-european, care traversează România de la Vest la Est, pe direcția Nădlac – Arad – Timișoara – Lugoj – Deva – Sibiu – Pitești – București – Constanța.