Autoklass Grup devine Partener Oficial al Echipei Naţionale de Fotbal a României

Autor: Marius Vișan 21 feb. 2019 Știri auto
Autoklass Grup devine Partener Oficial al Echipei Naţionale de Fotbal a României

Autoklass Grup şi Federaţia Română de Fotbal au încheiat un parteneriat strategic, cu o durată de patru ani, prin care compania devine Partener Oficial al Echipei Naţionale de Fotbal a României.

”Avem ca obiectiv comun performanţa, care trebuie să fie susţinută; iar alături de acest obiectiv avem şi datoria de a investi în sprijinirea tinerilor, de care va depinde, în mod sigur, viitorul ţării noastre. Ne dorim ca, împreună, să încurajăm copiii în direcţia dezvoltării personale şi spre alegerea unui mod de viaţă sănătos, în care sportul să aibă o componentă relevantă. Echipa condusă de Răzvan Burleanu a demonstrat cu succes că este posibil să trecem împreună de la declaraţii la fapte, schimbând destine şi creând modele de viaţă pentru copiii noştri.”, a declarat Daniel Grecu, Director General Autoklass.

Autoklass este unul dintre partenerii autorizaţi Mercedes-Benz cu cea mai îndelungată experienţă din Romania. Acesta este Partener autorizat de vânzări şi service Mercedes-Benz, smart şi Honda, şi detine o reţea de şapte sucursale la nivel naţional, trei dintre acestea având sediul în Bucureşti, iar celelalte patru, în Ploieşti, Constanţa, Sibiu şi Timişoara. Compania a fost înfiinţată în anul 1998, iar începand cu anul 2001 a primit denumirea Autoklass. 

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide