Vânzările de maşini Mercedes-Benz au crescut anul trecut cu 13,4%, la 1,87 milioane de maşini, 2015 fiind al cincilea an consecutiv în care producătorul auto german de maşini de lux înregistrează un maxim istoric, informează Mediafax. Audi în schimb a înregistrat un avans al livrărilor de 3,6%, la 1.803.250 unităţi. Ambii producători auto au raportat vânzări record în 2015 dar pentru Mercedes a venit un avans considerabil din China, cea mai mare piaţă auto din lume, unde livrările au urcat cu 32,6%, la 373.459 vehicule.
Mercedes-Benz, ”ajutat” de China
Evoluţia Mercedes-Benz a fost susţinută în mare măsură de avansul vânzărilor limuzinei Clasa C cu 40% şi de rezultatul din China, care a devenit pentru prima dată cea mai mare piaţă a companiei auto.
În luna decembrie, livrările au urcat cu 9,1%, la 178.017 unităţi, ajutând Mercedes să bifeze cel mai bun trimestru de până acum, cu 495.159 maşini, a anunţat, vineri, Daimler, printr-un comunicat de presă.
În Europa, Mercedes a consemnat o creştere de 10,5%, în timp ce pe piaţa din China a urcat cu 32,6% şi a ajuns la 373.459 unităţi.
China a depăşit Statele Unite şi a devenit, astfel, cea mai mare piaţă individuală pentru constructorul german. În SUA, Mercedes a crescut cu 3,8%, la 343.088 maşini. Vânzările limuzinei Clasa C au crescut cu 40%, la 443.909 de maşini.
Citeşte şi 5 maşini premium second hand mai ieftine de 8.000 de euro
Citeşte şi Cum vei putea cere restituirea vechii taxe auto, fără proces. Descarcă aici formularul
Vânzările Audi încetinite de scandalul emisiilor
Cel mai probabil creşterea vânzărilor Audi în 2015 a fost afectată de scandalul Volkswagen, referitor la manipularea nivelului emisiilor poluante. Peste 2 milioane de maşini Audi vândute pe plan global au fost echipate cu un soft care asigura îndeplinirea standardelor referitoare la poluare în timpul testelor, dar nu şi în condiţii normale.
Anterior, Volkswagen a asigurat că softurile mincinoase au fost instalate doar pe motoarele diesel de doi litri pe care le produce VW şi au dezminţit că motoarele mai mari, fabricate de Audi, ar fi implicate aici. Conform ultimelor statistici softul afectează 85.000 de modele Audi, Volkswagen şi Porsche vândute începând cu 2009 în SUA.
Cei de la Audi mai spun că vânzările au fost afectate şi de faptul că noile modele A4, Q7 şi R8 – nu au fost disponibile în toate regiunile lumii. Totuşi în Europa şi China, Audi a confirmat prima poziţie pe segmenul brand premium.
BMW se lasă aşteptat
Abia luni BMW va publica rezultatele pe 2015 în privinţa vânzărilor. BMW deţine din 2005 titlul de cel mai mare producător de automobile de lux la nivel mondial, iar cei de la Audi şi Mercedes au declarat că vor să depăşească BMW până în 2020.
Citeşte şi „Dacia este un Lidl al maşinilor”
Citeşte şi Cum să-ţi dezabureşti cel mai rapid parbrizul – Metoda NASA
Citeşte şi VIDEO. Ai volan pe dreapta? Mai faci o dată şcoala
Citeşte şi Calculatorul ANAF pentru timbrul de mediu 2016. Află cât vei plăti anul acesta
Citeşte şi Cele mai tari maşini americane clasice, aflate la vânzare în România – GALERIE FOTO