Audi R8 GT3 – versiune de curse
Pentru a compensa surplusul de putere, cei de la Audi oferă un kit aerodimanic complet pentru R8 GT3, incluzând un spoiler faţă redesenat şi un eleron spate, componente concepute pentru a crea apăsarea aerodinamică necesară noilor performanţe.
Pentru prima dată, Audi oferă clienţilor posibilitatea de a cumpăra o versiune GT3 al unui model, în speţă R8. " Audi R8, este primul model de serie, care poartă numele şi genele unei maşini sport. În consecinţă, este un punct de plecare excelent pentru consolidarea unei reţele de clienţi al unui program sport.", a declarat şeful Audi Motorsport, Dr. Wolfgang Ullrich. Acesta a precizat că, încă de la lansarea lui R8 a fost asaltat de intrebări de genul, "Pe când o versiune destinată curselor". Iată ca răspunsul a venit, începând cu toamna lui 2009, se vor prelua comenzi pentru Audi R8 GT3. Primele teste pe circuite sunt programate în sezonul 2009.