Audi Q8, cel mai mare SUV coupe din gama celor de la Audi, a ajuns în fața camerei și veți vedea ce face din el atât de special.
Ce se întâmplă dacă mixezi un SUV și un coupe? Rezultă mașini precum BMW X6, Mercedes-Benz GLE Coupe sau Audi Q8. Despre acesta din urmă vom vorbi în prezentarea noastră.
Este vorba de un Audi Q8 50 TFSI. Ce înseamnă asta? Înseamnă că avem un Q8 cu motorul de 3,0 litri V6, pe benzină, care dezvoltă 340 CP. Mașina are cutie de viteze automată și tracțiune integrală Quattro. Un avantaj al acestui propulsor este faptul că este un mild-hybrid, ceea ce rezultă într-un impozit mic.
Echiparea S-Line a lui Audi Q8 se remarcă prin câteva elemente de design, precum conturul grilei frontale. Farurile au tehnologia Matrix LED, iar partea frontală înglobează o parte din camerele și senzorii mașinii. Jantele au dimensiunea de 21 de inch, iar în spatele acestora regăsim etrierele roșii. Fiind un SUV coupe, Q8 nu are rame la geamuri. De asemenea, ușile au soft close.
Partea din spate are o bară LED care se întinde pe toată lățimea mașinii, iar în spatele hayonului se află un portbagaj cu un volum de 605 litri.
Dacă ne mutăm atenția către interiorul mașinii, găsim prima dată scaunele S-Line, îmbrăcate în piele și microfibră. Sunt electrice, au memorie, și sunt și încălzite. Și volanul este unul S-Line și este îmbrăcat în piele perforată. În spatele volanului se află un tablou de bord digital. Ecranele nu se opresc aici, pentru că mașina mai are încă două. Unul este pentru sistemul de infotainment, iar celălalt este folosit pentru a afișa comenzile climatizării. Asamblarea este una bună, exact așa cum te-ai aștepta de la o mașină din această clasă de preț.
Prețurile pornesc de la aproximativ 80.000 de euro. Cea din testul nostru, un exemplar dotat cu pachetul S-Line și niște dotări opționale, costă aproximativ 95.000 de euro cu TVA inclus.
VIDEO
Text: Ionuț Vîlciu
Video: Luci Popa