Audi Q6 E-Tron primește o versiune Sportback. Are o autonomie maximă de 656 km – FOTO
În primăvara acestui an, Audi prezenta noul său SUV electric – Q6 E-Tron. Acum, producătorul german a lansat o versiune Sportback pentru acesta, mai aerodinamică, cu o autonomie maximă de 656 km.
Lansat inițial sub formă clasică de SUV, gama Q6 E-Tron se mărește acum cu o versiune Sportback. Chiar dacă, din punct de vedere tehnic sunt identice, forma mai aerodinamică a caroseriei oferă mașinii ceva mai multă autonomie.
Dacă Q6 E-Tron standard poate parcurge până la 625 km cu o singură încărcare în cea mai eficientă formă a sa, noul Q6 E-Tron Sportback este capabil să parcurgă până la 656 km cu o singură încărcare, potrivit producătorului. Comparativ cu Q6 E-Tron, noua versiune Sportback este mai scundă cu 37 de milimetri, grație plafonului coborât. Astfel, coeficientul aerodinamic a scăzut de la 0.28 la 0.26.
La fel ca în cazul lui Audi Q6 e-tron standard, interiorul este dominat de ansamblul curbat, cu afișaje OLED, ce alcătuiește instrumentarul de bord și ecranul media central. Instrumentarul de bord folosește un display de 11,9 inch, în timp ce ecranul central de infotainment utilizează un display de 14,5 inch. Opțional, noul Audi Q6 e-tron poate fi echipat cu un al treilea ecran, de 10,9 inch, pentru pasagerul din dreapta.
Trei variante de motorizare și două baterii sunt disponibile
Întreaga interfață media a noului SUV electric este bazată pe Android Automotive. Asemenea lui Porsche Macan, model cu care împarte platforma tehnică, Q6 e-tron poate echipat și cu un head-up display cu realitate augmentată.
Noul Q6 E-Tron Sportback este disponibil în trei versiuni de putere și două baterii disponibile. Intrarea în gamă este reprezentată de versiunea cu un singur motor și 306 CP, dotată cu bateria de 83 kWh. Această versiune accelerează de la 0 la 100 km/h în 6.6 secunde.
A doua variantă este echipată cu două motoare electrice ce produc 387 CP, putere suficientă pentru a propulsa SUV-ul de la 0 la 100 de km/h în 5,9 secunde și către o viteză maximă de 210 km/h.
Cea mai puternică variantă este SQ6 E-Tron Sportback, tot cu două motoare electrice, dar cu o putere totală de 516 CP. Astfel, SQ6 accelerează de la 0 la 100 km/h în 4,3 secunde și atinge o viteză maximă de 230 km/h.
Q6 e-tron Sportback dotat cu un singur motor poate parcurge 545 km cu o singură încărcare, în timp ce versiunea cu tracțiune integrală are autonomie de 636 km. SQ6 E-Tron Sportback are o autonomie maximă de 607 km. Dotat cu bateria mare, de 100 kWh, Q6 E-Tron Sportback poate parcurge până la 656 km cu o singură încărcare.
Disponibil deja pe piața din Germania, noul Audi Q6 E-Tron Sportback are un preț de pornire de 65.900 de euro.