Sunteţi obişnuiţi să vedeţi maşini premium, în special SUV-uri, parcate alandala şi cu multă nesimţire prin parcările mall-urilor. Da, nu vorbim aici doar de Audi, ci de orice marcă premium şi de lux care atrage, din nefericire, şi un public care nu dă prea mulţi bani pe părerile celorlalţi, darămite pe bun simţ, pe principiul că, dacă au dat suficient de mulţi bani pe maşină, e de ajuns. Deşi majoritatea clienţilor sunt oameni absolut obişnuiţi şi decenţi, o minoritate agresivă strică imaginea acestor companii, oricât s-ar strădui ele să evite acest lucru.
Am zis de repetate ori că aceste bijuterii tehnologice nu îşi merită o parte din cumpărători şi vom rămâne la aceeaşi părere – Audi Q3 este o maşină foarte, foarte bună, dar o vedem prea des parcată complet aiurea de tot felul de domnişoare şi domni incapabili să o strecoare într-un singur loc de parcare. Tocmai de aceea cei de la Audi au dotat-o în acest sens cu o mulţime de tehnologii care fac, practic, ca maşina să parcheze singură.
Dar ce părere aveţi, oare clipul de mai jos nu serveşte mai degrabă detractorilor mărcii, propunând un stil de a parca mai degrabă propriu oilor negre dintre clienţii Audi? Ce ni se pare realmente incredibil este că agenţia care a creat reclama nu doar că nu vede nimic greşit în faptul de a arăta un Audi parcat cu roţile pe pereţi, dar se mai şi laudă cu modalitatea prin care au falsificat până şi această „parcare”.Voi ce spuneţi?
Cum să NU parchezi un Audi Q3. Exemplificare