Audi e-tron aduce în premieră mondială oglinzile exterioare virtuale

Autor: Marius Vișan 11 iun. 2018 Știri auto

Cu cât sunt mai optimizate caracteristicile aerodinamice ale unui automobil electric, cu atât acesta ajunge mai departe: la un coeficient aerodinamic de 0,28, prototipul Audi e-tron prezintă valori de top în segmentul SUV. Această valoare a contribuit decisiv la obţinerea autonomiei de peste 400 de kilometri pentru utilizarea cotidiană, conform ciclului WLTP. Oglinzile virtuale exterioare reprezintă o dotare deosebită a conceptului aerodinamic al acestui model premium pur electric.

Poziţionat faţă în faţă cu rotorul silenţios cu diametrul de circa 5 metri, Audi e-tron priveşte direct în ochiul uraganului. Pe bancul pentru testări aerodinamice şi acustice al celui mai silenţios tunelul aerodinamic auto din lume, cel din Ingolstadt, inginerii Audi optimizează zgomotul şi coeficientul aerodinamic în condiţii extreme. Ambele caracteristici sunt esenţiale pentru eficienţa şi confortul automobilului. Având o putere de 2,6 megawaţi, ventilatorul generează viteze de până la 300 km/h. Prototipul Audi e-tron a fost supus aici testelor timp de peste 1.000 de ore.

Rezultatul: coeficientul aerodinamic de 0,28. Clienţii beneficiază direct de această valoare redusă, deoarece rezistenţa aerului la înaintare contribuie decisiv la autonomia ridicată a maşinii, şi anume de peste 400 de kilometri conform ciclului WLTP. O sutime a coeficientului aerodinamic înseamnă o autonomie de circa cinci kilometri de condus în condiţii cotidiene uzuale.

Oglinzile exterioare virtuale oferite opţional vor fi lansate în premieră mondială în versiunea pentru producţia de serie a prototipului Audi e-tron. Acestea sunt mult mai înguste decât oglinzile obişnite: astfel reduc lăţimea automobilului cu 15 centimetri şi, datorită noii lor forme, reduc rezistenţa la înaintare, dar şi zgomotul, oricum redus, generat de curenţii de aer. În suportul fiecărei oglinzi este integrată câte o cameră video mică. Imaginile capturate apar pe ecranele OLED la trecerea dintre panoul de instrumente şi portieră. Oglinzile exterioare virtuale pot fi adaptate la diferitele situaţii de condus, optimizând astfel siguranţa. Din sistemul MMI pot fi selectate trei moduri de afişare: pentru deplasarea pe autostradă, pentru viraje şi al treilea, pentru parcare.

Un alt factor important este suspensia pneumatică adaptivă inclusă în dotarea standard. La viteze de pete 120 km/h, aceasta reduce garda la sol cu până la 26 de milimetri faţă de poziţia normală, reducând astfel rezistenţa la înaintare. În partea inferioară, SUV-ul este complet închis, iar partea din faţă şi din spate sunt complet acoperite cu scuturi. Bateria de înaltă tensiune de sub compartimentul pasagerilor este protejată de un panou din aluminiu, împotriva lovirii cu pietre, de exemplu. Punctele în care sunt prinse şuruburile au forma similară adânciturilor de pe o minge de golf. Astfel, fluxul de aer este optimizat în comparaţie cu cel de pe o suprafaţă perfect plană.

La reducerea rezistenţei la înaintare mai contribuie şi priza de aer rece controlabilă, care se află în spate grilei Singleframe a radiatorului şi are două obloane acţionate electric. Când acestea sunt închise, nu există practic deloc turbulenţe în fluxul de aer. Când trebuie răcite componentele şasiului sau condensatorul sistemului de aer condiţionat trebuie ventilat, oblonul superior se deschide primul şi abia apoi şi al doilea. Când frânele hidraulice de pe roţi sunt supuse unor sarcini mari, priza de aer controlabilă se deschide, deschizând astfel două canale de ventilaţie care direcţionează aerul de răcire în pasajele roţilor, spre frâne.

Prizele de aer laterale din partea frontală a prototipului Audi e-tron dispun de conducte adiţionale, vizibile clar de la exterior, care duc, aerul de asemenea, la pasajele roţilor, astfel încât fluxul de aer să treacă pe lângă jantele aerodinamice de 19 inchi incluse în dotarea standard. Designul jantelor este mai aplatizat decât la modelele uzuale. Anvelopele de 255/55 se evidenţiază datorită rezistenţei lor super-reduse la rulare. Chiar şi partea laterală a anvelopei contribuie la optimizarea caracteristicilor aerodinamice, literele fiind adâncite în cauciuc şi nu aplicate pe acesta, ca la modelele obişnuite.


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide