Audi, BMW şi Daimler cumpără HERE de la Nokia, pregătesc terenul pentru maşinile autonome

Autor: Adrian Mihălţianu 03 aug. 2015 Știri auto
Audi, BMW şi Daimler cumpără HERE de la Nokia, pregătesc terenul pentru maşinile autonome

Audi AG, BMW Group şi Daimler AG au anunţat achiziţionarea diviziei de mapping digital HERE de la Nokia, într-o tranzacţie al cărui preţ nu a fost anunţat încă, dar care are menirea de a le oferi acestor trei producători premium germani un avantaj competitiv clar: vor fi proprietari în părţi egale a unei companii care va rămâne independentă şi va dezvolta în continuare soluţii şi servicii avansate bazate pe geolocaţie şi informaţii în timp real primite de la utilizatori.

Tranzacţia va fi finalizată la începutul lui 2016, după ce va primi acordul autorităţilor antitrust relevante, anunţă un comunicat comun al mărcilor auto germane. Fiecare marcă va dezvolta pe baza HERE servicii şi soluţii diferenţiate, în acord cu strategia fiecărui brand, dar utilizarea unei platforme comune le va permite să reducă foarte mult costurile şi să dezvolte puternic platforma HERE pentru a fi utilizată şi de către alţi producători auto sau entităţi din afara lumii auto.

HERE va fi folosită, practic, ca o fundaţie pentru următoarea generaţie de servicii de mobilitate şi de geolocaţie. Pentru industria automobilistică, ea va fi baza unor sisteme noi de asistenţă la conducere şi, în cele din urmă, pentru şofatul complet autonom. Hărţile digitale extrem de precise vor fi utilizate în combinaţie cu date în timp real primite de la maşini, pentru a creşte siguranţa rutieră şi a uşura dezvoltarea unor noi servicii şi produse – de la evitarea gropilor, până la redirecţionarea în timp real a maşinii în funcţie de traficul de pe traseu.

Cum se vor transforma sistemele de navigaţie ale viitorului apropiat

Deşi toţi cei trei producători germani premium au deja servicii avansate de navigaţie, cu avertizări cu privire la problemele din trafic, utilizarea platformei HERE aduce marele avantaj al milioanelor de utilizatori care furnizează în timp real informaţii detaliate cu privire la aceste probleme – de la polei prezent pe o anumită parte a drumului, la accidente şi obstacole prezente pe drum. Dar generaţia următoare de sisteme de navigaţie va folosi HERE în conjuncţie cu sistemele avansate de asistenţă ale maşinii: informaţia primită de la utilizatori va fi combinată cu cea primită în timp real de la senzorii maşinilor – activarea ABS, a ESP, interpretarea informaţiilor primite de la camerele şi radarele maşini – toate acestea vor crea o imagine mult mai exactă a pericolelor prezente pe drum.

În plus, sincronizarea acestor informaţii cu infrastructura inteligentă – prezenţa semafoarelor sincronizate, de exemplu, va putea fluidiza foarte mult traficul şi reduce consumul.

Este o veste foarte bună pentru utilizatorii platformei HERE, care este disponibilă gratuit şi în România, de unde oferă informaţii în timp real cu privire la starea traficului.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide