Un Audi A8, în valoare de 165.000 de lei, furat din Cehia, a fost descoperit de polițiștii români

Autor: Marius Vișan 07 feb. 2022 Știri auto

Polițiștii de frontieră maramureşeni au descoperit pe raza municipiului Sighetu Marmaţiei un autoturism marca Audi A8, în valoare de 165.000 de lei, care figurează ca fiind semnalat furat din Cehia.

În data de 4 februarie, poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei împreună cu colegii de la STPF Maramureş au declanşat o acţiune pe raza municipiului Sighetu Marmaţiei pe linia traficului internaţional de autoturisme furate.

Autoturismul de lux a fost găsit într-o parcare de pe o stradă din localitatea Sighetu Marmaţiei

Astfel, polițiștii au identificat într-o parcare de pe o stradă din localitatea Sighetu Marmaţiei un autoturism marca Audi A8, înmatriculat în Cehia.

La controlul specific, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în bazele de date, în urma cărora au constatat că autoturismul mai sus menționat figurează ca fiind furat din Cehia, alertă emisă de către autorităţile din Cehia în data de 23.01.2022.

Drept urmare, autoturismul în cauză, în valoare de 165.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul STPF Maramureş, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la final urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Politiadefrontiera.ro


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide