Audi A4 ocupă tot podiumul la Hockenheim
Învingătorul Eckstrom a realizat un timp mediu per tură cu 0,5 secunde mai bun decât cel înregistrat de cel mai rapid Mercedes. Pentru suedez acest triumf înseamnă a 11 victorie în cadrul competiţiei germane DTM. Căştigătorul s-a arătat foarte încântat de noua maşină, precizând că modelul s-a comportat exemplar şi timpii realizaţi de Audi arată că A4 va fi cu siguranţă unul din pretendenţii serioşi în acest sezon.
Noul model competiţional Audi A4 DTM a beneficiat de o atenţie sporită în ceea ce priveşte aerodinamica. Pentru a câştiga la acest aspect, inginerii germani au coborât centrul de greutate al modelului şi au îmbunătăţit scurgerea aerului asupra suprafeţelor prin noile calcule CFD (Computational Fluid Dynamics). Nu doar aerodinamica a stat la baza succesului, propulsorul V8 de 4.0 litri, capabil să dezvolte 460 de cai, fiind un alt ingredient victorios.