Au transformat un Porsche 911 Cabrio într-o mașină electrică cu zero emisii

Autor: Adrian Somai 05 oct. 2022 Știri auto

Porsche 911 Cabrio este unul dintre acele modele clasice cunoscute și iubite de orice pasionat auto din lumea întreagă. Britanicii de la Everrati s-au gândit însă la un proiect extrem de interesant, și anume transformarea acestui model produs pentru prima dată în anul 1989 într-o mașină complet electrică. Acest proiect vine într-o perioadă în care mare parte din industria auto globală se regăsește într-o tranziție accelerată către un viitor electric.

Din punct de vedere al înfățișării exterioare, britanicii nu au operat foarte multe modificări. Observăm însă niște aripi puternic evazate, în special în partea din spate. De altfel, de aici vine și numele acestui proiect prezentat acum de cei de la Everrati, și anume 964 Wide Body Cabriolet. Șasiul a rămas, de asemenea, același, în timp ce suspensia primită de această versiune electrică a lui Porsche 911 Cabriolet este complet nouă și reglabilă electric.

Două versiuni de putere

Trecem însă peste aspectul exterior și ne îndreptăm atenția către partea tehnică, acestea fiind detaliile pe care le așteaptă toată lumea de altfel. Ei bine, britanicii de la Everrati au înlocuit motorul clasic boxer cu șase cilindri cu o unitate electrică de 507 cai putere. Cei care nu au nevoie de o putere atât de mare, pot opta pentru o variantă tot cu zero emisii, dar care dezvoltă numai 446 de cai putere. Mai departe, avem o baterie de 62 kWh, care promite o autonomie de puțin peste 320 de kilometri.

Cifrele de performanță ale acestei versiuni electrice 964 Wide Body Cabriolet nu au fost făcute publice decât pe jumătate, oficialii Everrati preferând să nu spună încă nimic cu referire la viteza maximă care poate fi atinsă. Știm însă că mașina poate accelera de la 0 la 100 km/h în aproximativ 4 secunde.

Noul 964 Wide Body Cabriolet va fi construit în Statele Unite, însă pentru moment nu se știe care este cifra de producție pentru acest model. Prețul mașinii pornește de la aproximativ 310.000 euro, la care se adaugă costul lui 911 Cabrio. 

Sursa: TopGear 


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Everatti


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide