Au fost stabilite ultimele detalii tehnice pentru Autostrada Moldovei A7. Când încep lucrările

Autor: George Cristea 06 mai 2021 Știri auto

Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a anunțat că au fost stabilite ultimele detalii tehnice pentru Autostrada Moldovei A7, segmentul Ploiești-Buzău. Până la finalul lunii ar trebui anunțată și compania care va construi acest tronson.

Intră în Galeria FOTO

Executivul a aprobat în şedinţa de miercuri indicatorii tehnico-economici pentru autostrada A7 Ploieşti-Buzău, iar licitaţia pentru execuţia lucrărilor va fi lansată până la sfârşitul lunii mai, a anunţat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

„Am aprobat azi indicatorii tehnico-economici, investiţia A7 Ploieşti-Buzău. Este un moment mare pentru acest proiect, practic este asumarea că acest proiect se va face, aprobarea investiţiei de către Guvernul României. Ce este absolut special la acest proiect este că acest moment va fi urmat imediat de paşi concreţi, fiind un proiect care a fost pregătit în ultimii doi ani la stadiu de detaliu, cu proiect tehnic, cu partea de exproprieri, de relocări de utilităţi. Deja avem în curs exproprierile şi vor fi lansate cât de curând. Iar licitaţia pentru construcţie, pentru execuţie va fi lansată până la sfârşitul lunii mai”, a explicat ministrul Transporturilor, la finalul şedinţei de Guvern de miercuri.

El a subliniat că, spre deosebire de alte proiecte, ca de exemplu Autostrada de Centură A0 a Capitalei sau Drumul Expres Craiova-Piteşti, unde între momentul aprobării în şedinţa de Guvern şi cel al intrării utilajelor în teren pot să treacă şase ani, 12 ani, pentru A7 Ploieşti-Buzău licitaţia va fi lansată chiar luna aceasta, iar exproprierile sunt în curs.

„Pur şi simplu la semnarea contractului, care depinde de durata desfăşurării licitaţiei, un caz optimist ar fi 4-6 luni, mai depinde şi de partea de contestaţii, de la semnarea contractului constructorul poate intra direct în teren. Nu urmează o pauză, un an de zile, doi ani de zile până când efectiv avem lucrări”, a spus Drulă.

Ultimele detalii tehnice pentru Autostrada Moldovei: soluții tehnice inedite

Potrivit acestuia, secţiunea de autostradă are o lungime de 63 de kilometri şi va fi finanţată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Proiectul prevede perdele forestiere între Ploieşti şi Buzău pe 60 de km, respectiv 160 de hectare, patru spaţii de servicii generoase, cu suprafeţe mari, cu infrastructură pentru vehicule electrice, zeci de kilometri de drumuri auxiliare modernizate, drumuri locale, foarte multe structuri, poduri şi pasaje, precum şi şase noduri rutiere.

„E un proiect cu perdele forestiere – 160 de hectare, efectiv o pădure liniară de-a lungul autostrăzii, patru spații de servicii, cu infrastructură pentru autovehicule rutiere. Sunt 6 noduri rutiere”, a mai spus ministrul Drulă.

Dacă nu vor fi blocaje din cauza contestaţiilor, şantierul ar putea începe până la sfârşitul anului. Următoarele trei loturi, Buzău – Focşani, Focşani – Bacău şi Bacău – Paşcani, vor avea documentaţiile tehnice (Studii de fezabilitate şi Proiect Tehnic) până la sfârşitul anului. Pentru tronsonul Paşcani – Suceava – Siret, următorii 100 de kilometri până la vama cu Ucraina, la sfârşitul anului trecut au fost semnate contractele pentru proiectare Drum Expres cu termene de predare octombrie 2022.

„Anul acesta cred că pe toate, până la Paşcani, este vorba de 320 km de autostradă, le putem scoate la licitaţie. Este vorba de licitaţie de execuţie, fără partea de proiectare, care e făcută deja de companie. Deci se poate intra deja în teren când semnam contractul. Este o sumă mare pentru întregul proiect, e vorba de câteva miliarde de euro pe care îi vrem finanţaţi din PNRR şi pentru asta am argumentat şi aşa va fi transmis programul PNRR la Bruxelles”, a punctat ministrul.

Care sunt tronsoanele segmentului dintre Ploiești și Buzău?

Traseul viitoarei autostrăzi Ploiești Buzău are o lungime de 63,25 km, fiind împărțit în 3 tronsoane:

  • Tronsonul 1 km 0+000 – km 21+000 Dumbrava (Autostrada București – Ploiești) – Mizil (DJ 100C), cu lungimea de 21,00 km;
  • Tronsonul 2 km 21+000 – km 49+350 Mizil (DJ 100C)–Pietroasele (DJ 203G), cu lungimea de 28,35 km;
  • Tronsonul 3 km 49+350 – km 63+250 Pietroasele (DJ 203G) – Municipiul Buzău (DN 2B), cu lungimea de 13,90 km.

De asemenea, pe traseul Autostrăzii Ploiești – Buzău sunt prevăzute 6 noduri rutiere, dar și 42 de poduri și pasaje:

  1. Nod rutier Dumbrava – km 0+000, la intersecția cu Autostrada A3 București – Ploiești (km 53+000), este de tip A, se amenajează tip „trompetă”, are prevăzute 4 bretele de legptură;
  2. Nod rutier cu DN 1D – km 9+000, la intersecția cu DN 1D, este de tip B, se amenajează tip „treflă completă”, are 8 bretele de legătură;
  3. Nod rutier Baba Ana – km 20+800, la intersecția cu DJ 100C, este de tip B, se amenajează tip „semitreflă”, are 4 bretele de legătură și 2 girații la DJ 100C;
  4. Nod rutier Ulmeni – km 38+945, la intersecția cu DJ 203C, este de tip B, se amenajează tip „semitreflă”, are 4 bretele de legătură și 2 girații la DJ 203C;
  5. Nod rutier Spătaru – km 52+850, la intersecția cu DN 2 este de tip B, se amenajează tip „treflă completă”, are 8 bretele de legătură;
  6. Nod rutier Buzău – km 62+200, la intersecția cu DN 2B, este de tip B, se amenajează tip „semitreflă”, are 4 bretele de legătură și 2 girații la DN 2B.

Autostrada Moldovei este primul drum de mare viteză din România prevăzut din proiect cu perdele forestiere, iar spaţiile de servicii şi centrele de întreţinere vor avea staţii de încărcare pentru maşini electrice. Autoritățile au prezentat recent o machetă virtuală 3D a viitoarei autostrăzi.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide