Au fost reluate lucrările la Pasajul Doamna Ghica: Ce spune primarul Nicușor Dan
Au fost reluate lucrările la Pasajul Doamna Ghica, după mai multe luni de pauză în care locuitorii zonei au ajuns la exasperare din cauza traficului și a poluării. Primarul Nicușor Dan a promis că lucrările se vor finaliza în curând.
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că lucrările la pasajul Doamna Ghica au fost reluate. Reînceperea lucrărilor a fost anunțată încă de acum o lună, când Primăria Capitalei și Primăria Sectorului 2 au încheiat un acord pentru finalizarea pasajului. Atunci, primarul sectorului2, Radu Mihaiu, spunea că luna iulie este termenul de reîncepere a lucrărilor, termen respectat, potrivit lui Nicușor Dan.
Acesta a făcut o vizită pe șantierul Pasajului Doamna Ghica vineri, 23 iulie. Nicușor Dan a spus că viața locuitorilor din sectorul 2, dar și traficul din zonă, vor fi semnificativ îmbunătățite din această toamnă, când vor fi terminate lucrările la sol. După această dată, se va relua circulația cu două benzi pe sens, revenindu-se astfel la situația de dinainte de începerea lucrărilor.
„Am venit să văd stadiul lucrărilor la Doamna Ghica. Lucrările au început acum câteva zile. Știu că au fost toate aceste luni în care șantierul nu a funcționat, a fost un coșmar pentru locuitorii care au avut de traversat această zonă. Am reușit să deblocăm conturile, să putem să plătim investiții, între timp am plătit restul de bani către antreprenor, am semnat în iunie un acord cu Primăria Sectorului 2, prin care noi (Primăria Capitalei – n.r.) punem 110 milioane de lei și Primăria Sectorului 2 pune 30 de milioane de lei și în felul ăsta avem perspectiva să terminăm această lucrare”, a declarat, vineri, Nicușor Dan, în cadrul conferinței de presă susținute pe șantierul de la pasajul Doamna Ghica.
Au fost reluate lucrările la Pasajul Doamna Ghica: Când vom putea circula pe pasaj?
Chiar dacă circulația se va îmbunătăți în toamnă, iar termenul de execuție ar fi trebuit să fie de 12 luni, finalizarea pasajului nu va putea fi făcută anul acesta. Primarul Capitalei a anunțat când vom putea circula pe noul pasaj.
„În această toamnă vom reuși să avem două benzi pe sens, adică să revenim la ce era înainte de pornirea acestui șantier. Procedura de achiziție a tablierului metalic a fost declanșată, îl vom avea în primăvara anului viitor și la sfârșitul anului viitor o să avem întreaga lucrare terminată”, a conchis Nicușor Dan.
Pasajul Doamna Ghica ar fi trebuit să rezolve ambuteiajele formate în una dintre cele mai aglomerate intersecții din București. Planurile sale au fost puse pe hârtie în urmă cu peste zece ani, în timpul administrației Videanu, dar contractul de execuție a fost semnat în ianuarie 2019, de administrația Firea. Ar fi trebuit să fie o lucrare relativ simplă – 3 luni de proiectare și 12 luni de execuție. După mai bine de doi ani, lucrările la pasaj sunt oprite într-un stadiu incipient – 40% – suficient doar cât să dea peste cap viața celor care locuiesc în zonă și a celor care traversează zilnic intersecția.