Atenţie la tipul de la secunda 22, omul e concentrat rău

Publicat: 20 10. 2017, 12:29

Nu ştim ce se întâmplă de la un timp cu Facebook-ul Poliţiei Române. Arată bine şi comunică la fel. Nu vrem să le ridicăm statuie, încă au multe de reglat. Mai ales în trafic. Frustrarea e mare pentru cei care îşi văd de treabă şi calcă o dată pe an acceleraţia un pic mai tare de ajung să ia amendă la 62 km/h în zonă limitată la 50. Atunci îţi vin toate relele în cap pe care le fac ceilalţi în trafic. Parcările aiurea, nesimţiţii care zilnic, de dimineaţă până seara, încalcă legi. Şi ei s-au găsit să se ia de tine. Ok, ai călcat pe bec, meriţi amenda, nu contează că şi ceilalţi fac 10 mizerii pe zi. Dar, corect, atunci când se întâmplă nereguli sub nasul agenţilor şi ei nu îi trag pe dreapta din varii motive, te iei cu mâinile de păr. Sau când încep conspiraţiile care spun că poliţia a ieşit la vânătoare că au norme şi ordine de sus să facă bani pentru promisiunile neonorate ale ştim noi cui. Ideal ar fi să nu-ţi pese de ce amenzi NU iau alţii şi tu să-ţi vezi de drumul tău, în cel mult limitele legii.

Oricum, dacă intri pe Facebook-ul Poliţiei, o să vezi că ai informaţii zilnice despre drumuri închise sau cu probleme, despre eventuale accidente care blochează traficul sau sfaturi şi recomandări. Din când în când, Poliţia Română are şi filmuleţe care traduc legea cel mai bine şi care te pun la adăpost de încălcări ale ei sau de consecinţele nerespectării ei. Legea e lege, dom’le, s-o spunem p’aia dreaptă. Ai trecut peste ea, suferi la portofel.

Ultimul filmuleţ al Poliţiei Române este despre cei care stau tot timpul cu ochii în telefonul mobil. Şi noi facem parte din această categorie, vrem nu vrem, ne convine sau nu, suntem obligaţi sau da. Fie că eşti pieton sau şofer, telefonul mobil nu ar trebui să existe decât cel mult ca instrument de vorbit la el când ai de ajuns din punctul A în punctul B. În momentul în care ţi-ai coborât ochii în mesaje, Facebook şi messenger atenţia ta la drum se pierde şi astfel se pot întâmpla nenoriciri. Şi o nenorocire e  – dacă stai să judeci – şi un picior rupt.

În acest clip al Poliţiei avem exemple de oameni care stau cu ochii în telefonul mobil şi sfârşesc prost. Ori accidentaţi, ori în râsul celorlalţi particpanţi la trafic (traficul să ştiţi că e şi cel pietonal). Susţinem Poliţia Română în astfel de campanii!

IATĂ AICI FILMUL POLIŢIEI ROMÂNE DESPRE FOLOSIREA TELEFONULUI MOBIL

Autor Alexandru Banu