Aston Martin va dezvălui două noi modele la Pebble Beach
Aston Martin va dezvălui două noi modele cu ocazia evenimentului de la Pebble Beach, din august. Una dintre aceste mașini ar putea fi o decapotabilă cu motor V12.
Concursul de eleganță de la Pebble Beach, care are loc în luna august. Una dintre aceste mașini ar putea fi versiunea decapotabilă a noului V12 Vantage. Celălalt model va fi un vehicul exclusivist, care să celebreze 10 de la fondarea diviziei Q.
Dacă V12 Vantage va primi o versiune cabriolet, acest lucru ar putea completa golul din gama Aston Martin. Deocamdată, varianta cabrio se vinde doar cu un motor V8. Compania descrie viitoarea mașină ca fiind un „model foarte palpitant, axat pe performanță” care oferă „emoție și plăcere intensă de a conduce”. Mașina urmează să fie dezvăluită vineri, 19 august, la clubul privat de la Salonul auto american.
Aston Martin pregătește lansări importante
„Fiind unul dintre cele mai importante evenimente de lux din lume, Pebble Beach Concours d’Elegance este o oportunitate importantă pentru Aston Martin de a intra în legătură cu clienții noștri fideli și de a prezenta cea mai recentă ofertă de produse”, a declarat șeful de marketing Aston Martin, Renato Bisignani. „Așteptăm cu nerăbdare să sărbătorim noua eră de performanță a lui Aston Martin la Pebble Beach și să expunem modelele noastre iconice de lux, inclusiv o dezvăluire în premieră mondială a unui nou model interesant și debutul public al unui alt plus palpitant la portofoliul nostru uluitor”, a mai adăugat Bisignani.
Legat de modelul exclusivist, producătorul britanic a spus că „va încapsula reputația câștigătoare a mărcii, cu un tribut către succesul de la cursa 24 de ore de la Le Mans”. Cel mai mare succes al Aston Martin în cursa de 24 de ore a fost în anii 1950, când Sir Stirling Moss a ajutat echipa să ajungă către victorie în modelul DBR1.
De asemenea, Aston Martin va aduce și modelul Valhalla. Cu această ocazie, vor prezenta interiorul radical al rivalului pentru Ferrari SF90 Stradale pentru prima dată. Potențialii clienți vor avea ocazia de a sta în interiorul acestei mașini. Valhalla, care este propulsat de un motor hibrid V8 de 937 CP, și-a făcut prima apariție în SUA, la Pebble Beach, anul trecut. Supercar-ul va fi produs în doar 999 de exemplare.