Aston Martin a lansat DBX, primul SUV al mărcii – FOTO-VIDEO
Aston Martin, care s-a confruntat cu o scădere a preţului acţiunilor în acest an, în condiţiile în care vânzările nu au reuşit să îndeplinească aşteptările, a lansat miercuri primul său SUV din istoria brandului.
Producătorul de maşini sport, renumit pentru automobilul lui James Bond, a intrat în faliment de şapte ori în istoria sa de 106 ani şi a avut mai mulţi proprietari în ultimul secol, inclusiv Ford.
Acum este deţinut în mare parte de grupuri de capital privat kuweit şi italian. Acţiunile companiei au scăzut cu 75% faţă de preţul din octombrie 2018, când erau cotate la 19 lire sterline pe acţiune, lovite de scăderea cererii în Europa, dar şi pentru modelul său Vantage.
Firma, care a raportat pierderi de 118 milioane de dolari în primele nouă luni ale anului, a construit o nouă fabrică în Ţara Galilor, care va produce noul model SUV DBX începând cu anul viitor.
Aston Martin DBX
Aston Martin a confirmat ce motor va aliment SUV-ul. Acest motor ia forma unui AMG V8 twin-turbo de 4,0 litri care furnizează 542 CP și un cuplu 700 Nm. Sprintul până la 100 km/h durează 4,5 secunde, iar SUV-ul va continua până la o viteză maximă de 291 km/h.
Cei din SUA care doresc să cumpere un Aston Martin DBX vor putea face acest lucru pentru o sumă de 189.900 de dolari, în timp ce prețurile pentru Marea Britanie încep de la 158.000 de lire sterline, iar în Germania ele pornesc de la 193.500 de euro.