Aston Martin amână lansarea primului său model electric și renunță la brandul Lagonda

Autor: Ionuț Vîlciu 01 mart. 2024 Știri auto
Aston Martin amână lansarea primului său model electric și renunță la brandul Lagonda

Aston Martin a anunțat că amână lansarea primului său model complet electric. De asemenea, producătorul britanic declară și că renunță la brandul Lagonda.

Potrivit Carscoops, Aston Martin plănuia să își lanseze primul model electric în 2025, dar planurile s-au schimbat între timp. Primul model cu zero emisii ce va purta sigla Aston Martin va fi amânat până în 2026. CEO-ul companiei britanice, Lawrence Stroll, a spus că decizia a survenit în urma scăderii cererii pentru mașini electrice pentru mașini electrice scumpe.

„Cererea consumatorilor (pentru vehicule electrice), cu siguranță la un preț demn de Aston Martin, nu este ceea ce credeam că va fi acum doi ani”, a declarat președintele Lawrence Stroll. În schimb, cumpărătorii au fost mai interesați de mașinile hibride plug-in, deoarece, deși își doresc un vehicul cu o anumită formă de putere electrică, ei doresc, de asemenea, „să aibă în continuare mirosul, senzația și zgomotul mașinii sport”.

Aston Martin renunță la planurile pentru Lagonda

Anul trecut, producătorul britanic a dezvăluit că lucrează la nu mai puțin de 4 modele electrice. Pentru asta, Aston Martin a încheiat un parteneriat cu Lucid, prin care constructorul britanic are acum acces la motoarele electrice dezvoltate de producătorul american.

Aston face primul pas către electrificare la sfârșitul acestui an, când lansează versiunea de producție pentru Valhalla, un supercar ce va folosi un motor V8 hibrid furnizat de Mercedes-AMG.

Pe lângă anunțul amânării primului model electric Aston Martin, Stroll a declarat că renunță la planurile inițiale pentru brandul Lagonda. Firma plănuise să readucă la viață marca Lagonda pentru a rivaliza cu Bentley și a arătat câteva concepte de lux înainte de pandemie, dar Stroll, care a ajuns la Aston Martin după ce planurile au fost puse la cale, spune că acele planuri au fost abandonate.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: ProMotor


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide