Aston Martin lansează Vantage Roadster. Un cabrio cu 500 de CP care face 0-100 km/h în 3,7 secunde

Publicat: 12 02. 2020, 16:54
Actualizat: 12 02. 2020, 17:04

Aston Martin a prezentat modelul Vantage Roadster, cu puțin timp înainte de Salonul Auto de la Geneva de luna viitoare.

Versiunea Vantage Roadster cu hardtop retractabil are nevoie de doar 6,7 secunde pentru a se decapota, atunci când mașina este staționată, și de 6,8 secunde când această operațiune este făcută la viteze de până la 50 km / h. Această trăsătură îl face cel mai rapid sistem de acoperiș rabatabil automat din industrie.

GALERIE FOTO

Energia lui Vantage Roadster vine de la același motor V8 de 4,0 litri cu două turbine ca și cupe-ul. Asta înseamnă o putere de 503 de cai și un cuplu de 685 Nm. Acest motor este cuplat la o transmisie automată ZF cu opt viteze care trimite putere la roțile din spate, accelerând mașina de la 0 – 100 de km / h în 3,7 secunde. Roadsterul va continua să accelereze până la o viteză maximă de 306 km / h.

Vantage Roadster are aceeași amortizare adaptivă și aceleași sisteme de siguranță ca și coupe-ul, precum și modurile de condus Sport, Sport + și Track.

„Mașinile sport  cabrio sunt adesea considerate compromise în comparație cu echivalentele lor coupe, dar Vantage Roadster rămâne absolut dedicat misiunii sale de a furniza o dinamică precisă și agilă, combinată cu performanța remarcabilă”, a spus inginerul șef Aston Martin Matt Becker.