Asiguratorii trebuie să plătească înainte de reparații
„Asigurătorul
RCA are obligaţia de a stabili
cuantumul despăgubirii la nivelul preţurilor practicate de
unităţile de reparaţii auto sau prevăzute în cataloage, astfel
încât despăgubirea primită să-i permită păgubitului efectuarea
reparaţiilor. Până acum, în aceste situaţii, costul reparaţiilor
era stabilit pe baza evaluării asigurătorilor, iar preţurile erau
cel mult la nivelul celor practicate de service-uri. Măsura
va permite păgubiţilor să solicite întâi plata despăgubirilor şi
ulterior să efectueze reparaţiile necesare„, spune litera
legii conform unui comunicat al Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor.
Nu vă bucurați încă pentru că mai există o prevedere care le dă
asiguratorilor posibilitatea să tergiverseze plata:
„investigaţiile nu pot dura mai mult
de trei luni de la data avizării daunei„. Iar obligația de plată de la
constatarea daunelor este de 10 zile. Deci este posibil ca în cazul
accidentelor șoferul să aștepte trei luni până când își vor putea
repara mașina cu banii societăților de asigurare.
Se precizează și că
păgubiţii au posibilitatea de a efectua reparaţia la orice
unitate de reparaţii auto doresc, indiferent dacă aceasta
se află sau nu pe lista service-urilor cu care asigurătorul are
încheiate convenţii de colaborare.