ASF este deschisă să îmbunătăţească legislaţia RCA după criticile asigurătorilor şi ale Comisiei Europene
„Scrisoarea CE va fi de ajutor în această revedere a cadrului legal“.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) este deschisă să îmbunătăţească legislaţia asigurărilor auto obligatorii (RCA), în condiţiile în care companiile de profil, dar şi Comisia Europeană (CE) au atras atenţia că noile reglementările care se aplică deja de un an încalcă directivele europene privind libertatea companiilor de a-şi stabili tarifele. Prin noile reglementări RCA care au intrat în vigoare în luna iulie 2017 a fost introdus un tarif de referinţă pe care companiile de asigurări trebuie să îl ia în calcul atunci când îşi stabilesc propriile preţuri.
„Legislaţia RCA a apărut într-un context de mari tulburări generate de concentrarea ofertelor de asigurări la nişte preţuri care nu aveau nimic în comun cu o practică loială faţă de cumpărători. Din momentul aprobării normei 20/2017, la acea masă rotundă din august 2017, s-a stabilit ca după un an de aplicare să revedem zonele care necesită îmbunătăţiri, piaţa de asigurări, legislaţia, fiind la fel ca societatea, în reaşezări continue“, au transmis reprezentanţii ASF la solicitarea ZF.
Reprezentanţii ASF au punctat totodată că scrisoarea primită de la CE „va fi de ajutor în revederea cadrului legal“. Mai mult, ASF susţine că tariful de referinţă calculat de un actuar independent, precum şi rapoartele de audit transmise de fiecare jucător RCA au rolul de a întări supravegherea prudenţială a pieţei şi nu reprezintă o constrângere în sensul modificării tarifelor.
Asigurătorii, pe de altă parte, au afirmat prin intermediul asociaţei profesionale UNSAR că legislaţia RCA actuală nu urmăreşte protejarea interesului terţului păgubit, unele prevederi fiind interpretate în prezent exclusiv în favoarea service-urilor auto.
UNSAR susţine că aceste derapaje înseamnă costuri cu reparaţiile de multe ori mai mari decât în ţări precum Germania şi Austria, deşi primele la care se vând asigurările RCA în România sunt mai mici.
ìŒn plus, faptul că anumite soluţii tehnice sunt posibile în alte state europene în cadrul procesului de reparaţie, în timp ce în România nu, riscă să producă efecte ireversibile pe termen lung şi “ncărcări nejustificate ale costurilor cu despăgubirea şi inerent a costului primelor de asigurare. Astfel, considerăm necesară implicarea Registrului Auto Român, ca arbitru al pieţei de reparaţii, care să contribuie “n mod eficient la reglarea proceselor şi a modului de func?ionare a service-urilor “n relaţia cu societăţile de asigurare şi mai ales cu păgubiţiiî, a transmis UNSAR.
Creşterea costurilor cu despăgubirile se vede la nivelul profitabilităţii companiilor de asigurări. Rata combinată (raportul dintre primele încasate pe de o parte şi daune şi cheltuieli pe de altă parte) a ajuns la finalul primului trimestru din acest an la 110%, după ce la finalul anului trecut se situa la sub 100%. O rată combinată de peste 100% înseamnă pierdere din activitatea de subscriere.
Companiile de asigurări încasează anual circa 4 miliarde de lei din vânzarea de RCA, acest segment fiind principalul generator de venituri.