Așa arată Tunelul „Daniela”, cel mai mare din România. Când se va putea circula prin el? | VIDEO

Publicat: 03 12. 2024, 08:51

Lucrările la autostrada Pitești – Sibiu avansează în ritm accelerat, fiind desfășurate echipe de muncitori inclusiv în weekend. Unul dintre cele mai importante puncte de pe șantierul acestei autostrăzi este Tunelul Daniela, cel mai mare din România în acest moment. Secretarul de Stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu, a prezentat imagini din interiorul acestuia și a anunțat când ar putea fi gata.

Lucrările la autostrada Pitești – Sibiu se desfășoară în ritm accelerat. Practic, se lucrează non-stop pe șantierul acestui drum de mare viteză.

Unul dintre cele mai importante puncte este Tunelul „Daniela”, primul din România construit la dimensiune de autostradă.

 Cum arată Tunelul „Daniela”, cel mai mare din România

Secretarul de Stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu, a prezentat stadiul lucrărilor pe Secțiunea 4 a autostrăzii Pitești – Sibiu.

Demnitarul a filmat în interiorul Tunelului „Daniela”, care face parte din secțiunea de autostradă Curtea de Argeș – Tigveni.

Tunelul Daniela a ajuns la 1.120 de metri. Practic, mai sunt 230 de metri și străpungem tunelul către Sibiu. Tunelul Alina are 948 de metri forați astăzi. Graficul este înaintat, cu mult înainte față de cel contractat cu constructorul”, a declarat Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Acesta este primul tunel din România construit la nivel de autostradă.

Când se va putea circula prin interiorul acestui tunel

Secretarul de stat a precizat și când se va circula prin interiorul tunelului „Daniela”.

În 2026, cel târziu în primăvară, cel mai devreme în toamna anului 2025, vom circula prin acest tunel până la Tigveni”, a spus Ionel Scrioșteanu.

Stadiul lucrărilor pe secțiunea Curtea de Argeș – Tigveni este următorul:

  • au fost forați 1.120 metri din 1.350 metri aferenți Tunelului „Daniela”, pe sensul de mers Sibiu – Pitești;
  • au fost forați 948 metri din 1.342 metri aferenți Tunelului „Alina”, pe sensul de mers Pitești – Sibiu;
  • au fost armate, cofrate și turnate 4 tronsoane de structură de rezistență cu sistemul hidraulic special de turnare a betonului final, după cum urmează:
    • trei tronsoane de 12,5 metri fiecare;
    • 1 tronson mai scurt de legătură;
  • au început lucrările de cofrare și turnare și a părții frontale a tunelului;
  • continuă realizarea hidroizolației în Tunelul „Daniela”, fiind realizați 320 metri;
  • se lucrează la armarea tronsoanelor ce urmează să fie turnate;
  • continuă lucrările de armare, cofrare și turnare a banchetelor laterale aferente Tunelului „Daniela”;
  • continuă lucrările pe tot amplasamentul șantierului.

Cum arată tunelul „Daniela” în interior și ce lucrări se efectuează, în prezent, la acesta puteți urmări în clipul de mai jos.

VIDEO


Sursa: Facebook / Irinel Ionel Scriosteanu