Aproape toate maşinile adevărate îl au

Torque Vectoring – ul e o tehnologie sau mai bine-zis rezultatul unor tehnologii care însumate ţin maşina mai bine pe asfalt. Adică nu pleacă de bot, fund sau alte segmente, în limbajul nostru. Pentru cei care dau în maşină şi vor timpi, Torque Vectoring-ul are rezultate declinate şi în performanţă. Atât timp cât maşina are aderenţă mai bună, nu pierdeţi sutimi sau miimi pe viraje. Sau, în cazul siguraneţi în maşină, nu pierdeţi cu totul maşina.

Principiul acestui Torque Vectoring e să transfere cuplul între roţi (stânga-dreapta) şi axe (faţă-spate) astfel încât să avem această stabilitate şi manevrabilitate în parametri de performanţă şi siguranţă.

Prin frână şi reaccelerare, greutatea maşinii pendulează între punţi şi din acest motiv e nevoie ca o roată să primească putere mai multă în timp ce pe cealaltă, puterea care vine din transmisie să fie redusă. Maşinile cu tracţiune integrală ies din această discuţie pentru că transmisiile moderne 4×4 controlează implicit raportul de putere pe axe şi roţi.

La maşinile cu tracţiune spate, Torque Vectoring-ul e manageriat  printr-un aşa-numit diferenţial cu alunecare limitată (electronic sau chiar mecanic). Acest diferenţial special mută puterea de pe o roată pe alta a punţii spate, la nevoie. Astfel, roata din afara virajului (care parcurge o distanţă mai lungă) primeşte mai mult cuplu. Un alt sistem – mai simplu – prin care se poate face asta e să tai puterea de pe roata interioară virajului printr-un soft de management.

La maşinile cu tracţiune faţă, subvirarea (plecare maşinii de pe trasă spre exterior) poate fi evitată, de asemenea, printr-un soft similar ESP-ului. Concomitent, roata dinăuntrul curbei e frânată, iar cea de la exterior primeşte mai multă putere. Există diferenţiale cu alunecare limitată şi pentru maşinile cu tracţiune faţă, însă sunt costisitoare şi de aceea sunt mai des-întâlnite pe versiunile sport / racing.