Apple CarPlay îți transformă mașina într-un iPhone

Autor: Ionuț Vîlciu 25 iul. 2022 Știri auto
Apple CarPlay îți transformă mașina într-un iPhone

Apple folosește popularitatea telefoanelor sale pentru a intra în industria auto. Producătorii de automobile nu sunt prea siguri de ce simt legat de acest lucru.

Apple a anunțat noua generație a sistemului CarPlay în decursul lunii iunie. Acesta preia interfața cu utilizatorul de pe toate ecranele interioare, înlocuind indicatoarele de carburant și restul cadranelor cu o versiune digitală alimentată de iPhone-ul șoferului. Apple sugerează că sistemul ajută producătorii de automobile să vândă vehicule.

Managerul de inginerie Apple, Emily Schubert, a spus că 98% dintre automobilele vândute în Statele Unite ale Americii vin echipate cu CarPlay. Potrivit unei statistici oferite de Schubert, 79% dintre cumpărătorii din SUA nu ar cumpăra o mașină dacă nu ar avea CarPlay instalat.

„Este o caracteristică obligatorie atunci când cumpărați un vehicul nou”, a spus Schubert în timpul unei prezentări a noilor funcții.

Industria auto este pusă în fața unei mari alegeri. Fie folosești Apple CarPlay și renunți la profituri potențiale și la șansa de a crea o schimbare în industrie, fie cheltui sume masive pentru dezvoltare și riști să te confrunți cu o audiență care nu va cumpăra mașinile tale dacă acestea nu au CarPlay integrat.

Apple nu vrea să rateze ocazia de a fi prezent în mașini

Producătorii de mașini vând servicii și funcții suplimentare proprietarilor de vehicule în mod regulat. Pe măsură ce mașinile sunt din ce în ce mai conectate, obțin funcții de conducere autonomă și trec de la alimentarea cu benzină la alimentarea cu electricitate și baterii, acest lucru a devine o practică recurentă.

Piața de software auto va crește cu 9% pe an până în 2030, mai rapid decât industria auto, în general, potrivit unui raport McKinsey. Software-ul auto ar putea reprezenta vânzări de 50 de miliarde de dolari până în 2030, prevăd analiștii.

GM obține deja venituri de 2 miliarde de dolari pe an din abonamentele oferite și se așteaptă ca acestea să crească la 25 de miliarde de dolari pe an până în 2030. Tesla, care nu oferă integrare CarPlay, a pus recent în vânzare funcțiile sale de asistenta pentru șofer. Acestea includ parcare automată și păstrarea benzii de circulație Acest abonament costă până la 199 de dolari pe lună.

Producătorii auto nu par încântați

Următoarea generație de CarPlay va trebuie să primească acordul din partea producătorilor de automobile pentru a oferi software-ului Apple acces la sistemele lor de bază. Apple a sugerat că a asigurat parteneriatul cu mai mulți producători de automobile importanți.

„Producători auto din întreaga lume sunt încântați să aducă această nouă versiune de CarPlay clienților”, a declarat Emily Schubert.

Noua versiunea a sistemului ar putea genera venituri consistente pentru companie.

În primul rând, dacă un utilizator preferă interfața CarPlay a iPhone-ului, atunci este mai puțin probabil să treacă la un telefon Android. Aceasta este o prioritate strategică pentru Apple, care generează majoritatea veniturilor sale prin vânzările de hardware.

În al doilea rând, deși compania nu percepe încă o taxă producătorilor de automobile sau furnizorilor. Cu toate acestea, ar putea vinde servicii pentru vehicule în același mod în care distribuie software-ul iPhone.

În iunie, Apple a dezvăluit că a explorat funcții care integrează plățile direct de la bordul mașinii. Funcția le-ar permite utilizatorilor să navigheze până la o benzinărie și să plătească pentru combustibilul de pe instrumentarul de bord.

Există câțiva producători auto care par deschiși ideei celor de la Apple. Cu toate acestea, industria încă este, în mare parte, reticentă la planurile companiei americane.

Sursa: CNBC

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide