Aplicația Waze va fi integrată în sistemul de infotainment al modelelor Volvo
Serviciul de navigație Waze ajunge și pe mașinile Volvo. Aplicația va fi disponibilă pe modelele Volvo cu sistem media bazat pe Android Automotive.
Waze este una dintre cele mai populare aplicații de navigație și un serviciu aproape indispensabil pentru mulți șoferi. Volvo integrează acum această aplicație direct în sistemul de infotainment al mașinii.
Waze devine disponibil pentru toate mașinile Volvo cu Google încorporat de pretutindeni. Colaborarea dintre cele două companii aduce, de asemenea, aplicația Waze pentru șoferii din SUA și Asia Pacific pentru prima dată.
Funcțiile deja cunoscute oferite de aplicația Waze sunt accesibile acum pe orice model Volvo cu sistem de infotainment care rulează Android Automotive. Nu este nevoie decât o configurare unică, aplicația putând fi descărcată prin intermediul magazinului Google Play. Indiferent cine conduce mașina și ce dispozitiv folosește, navigarea cu Waze va putea fi accesată pe ecranul mașinii.
Volvo integrează Waze în mașinile sale
Această integrare va însemna o grijă în minus, dat fiind faptul că nu va mai fi nevoie de o conexiune cu smartphone-ul pentru a putea fi folosită în mașină. Aplicația Waze din mașină utilizează mai mult din ecranul central din interfața de utilizator Volvo, lucru care ar trebui să facă navigarea mai confortabilă, acum că folosește mai mult din ecranul mașinii.
„Continuăm să extindem oferta noastră de aplicații în mașină pentru a aduce mai multe opțiuni și beneficii clienților noștri, permițându-le să-și personalizeze mașina”, spune Erik Severinson, șeful global al programelor și strategiei operaționale pentru mașini noi. „Ne angajăm să îmbunătățim în mod continuu experiența în mașinile Volvo prin dezvoltarea de software internă și colaborările continue cu companii de tehnologie precum Google și Waze.”
Mașinile Volvo din noua generație folosesc ca sistem de navigare predefinit hărțile de la Google. Prin acest update, posesorii acestor mașini au la dispoziție încă un serviciu, aplicația Waze fiind foarte îndrăgită printre șoferi datorită funcțiilor sale și a interactivității dintre utilizatori.