Aplicația MyMazda primește noi funcții și este disponibilă acum pentru mai multe modele
Aplicația MyMazda, lansată în 2020 și disponibilă gratuit în AppStore și Google Play, a oferit pentru prima dată funcția Connected Services în Europa pentru modelul complet electric Mazda MX-30. Compania niponă a actualizat recent această aplicație și a extins gama de modele pentru care poate fi utilizată.
În primul Mazda2, Mazda2 hybrid, Mazda MX-5, Mazda CX-3 și Mazda6 permit de acum accesarea istoricului de service, a manualului auto, a planului anual de service, găsirea unui partener Mazda și asistență rutieră. Pentru Mazda3, Mazda CX-30 și Mazda CX-5 vor fi disponibile în aplicație date despre starea mașinii (dacă este închisă spre exemplu), locul unde este parcată aceasta și precizări privind autonomia și presiunea din pneuri. În cazul în care sistemul de alarmă al mașinii Mazda este declanșat, aplicația va trimite un semnal de avertisment. Aceste funcții vor fi disponibile în curând și pentru modelul Mazda CX-60 cu motorizare diesel.
Funcții noi oferite de aplicația MyMazda pentru modelele electrificate
Autovehiculele cu sistem de propulsie electric și cele cu motorizări plug-in-hybrid (Mazda MX-30 și Mazda CX-60 PHEV) integrează, de asemenea, o gamă largă de funcții de gestionare a bateriei. Acestea includ: notificări (în cazul în care un șofer uită să conecteze cablul de încărcare), capacitatea de a controla încărcarea printr-un temporizator, monitorizarea progresului de încărcare și un indicator de autonomie. MyMazda oferă în timp real acces la informații privind disponibilitatea și localizarea punctelor de încărcare. Șoferii pot să afle informații despre disponibilitatea prizelor de încărcare și orele de funcționare, iar aceste informații sunt transmite direct din sistemul de navigație al mașinilor.
Alte funcții MyMazda includ și posibilitatea de a controla de la distanță setările sistemului de aer condiționat. Întrucât nu este nevoie de motor, utilizatorii aplicației pot stabili temperatura cabinei, pot activa/dezactiva ventilația parbrizului și pot regla încălzirea lunetei chiar înainte de a intra în autovehicul. Este disponibilă și funcția de preîncălzire sau de răcire în prealabil a mașinii în timp ce aceasta este la încărcat pentru a reduce solicitarea bateriei în momentul deplasării. Alte comenzi, printre care blocarea portierelor de la distanță și sistemul de localizare a mașinii pot fi accesate prin intermediul aplicației actualizate de Mazda.