Aplicaţia Istoric Vehicul a fost doborâtă de cereri încă din prima zi. Reacţia RAR

Autor: ProMotor 22 mart. 2019 Știri auto
Aplicaţia Istoric Vehicul a fost doborâtă de cereri încă din prima zi. Reacţia RAR

Aplicaţia gratuită Istoric Vehicul, lansată de RAR ieri, a avut fluctuaţii de funcţionare încă din ziua lansării, din cauza numărului mare de solicitări.

Registrul Auto Româna a transmis ieri un mesaj pe Facebook în care explică situaţia, problemele fiind cauzare de numărul mare al accesărilor, câteodată fiind înregistrate simultan 4.000 de cereri.

Încă de ieri, cei care au încercat să acceseze aplicaţia au reclamat că nu primesc codul de acces pe e-mail.

Află cum funcţionează aplicaţia Istoric Vehicul

La ora redactării acestei ştiri, aplicaţia nu funcţionează. Persoana care încearcă să acceseze istoricul unui vehicul pe baza codului primit pe e-mail primeşte mesajul: „Ne pare rău! Datorită unor conjuncturi de moment, solicitarea nu poate fi onorată. Vă rugăm să reveniţi mai tarziu”.

Redăm mai jos mesajul integral:

Stimaţi clienţi, vă mulţumim pentru interesul pe care îl manifestaţi faţă de aplicaţia ”Istoric vehicul”, pusă la dispoziţie gratuit, începând de azi, pe site-ul Registrului Auto Român.

Numărul de accesări a fost şi este în continuare foarte mare, motiv pentru care există fluctuaţii de funcţionare. Doar în primele 6 ore de trafic numărul de solicitări a depăşit 50.000, existând momente când s-au înregistrat simultan 4.000 de cereri.

Vă asigurăm că informaţiile pe care le solicitaţi sunt găzduite de cele mai performante echipamente şi că aplicaţia este gândită să funcţioneze permanent. Suntem convinşi că odată cu scăderea numărului de utilizatori simultan, blocajele independente de voinţa noastră se vor limita în următoarele ore/zile.

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide