Aplicația Amiabila a fost folosită de 6.600 de șoferi în ultimele trei luni – VIDEO
Constatarea amiabilă a fost întocmită de 6.600 de șoferi cu ajutorul aplicației mobile cu același nume.
Începând din octombrie 2022 și până în prezent, 6.600 de șoferi au întocmit constatarea amiabilă cu ajutorul aplicației mobile numită Amiabila, transmite Biroul Asigurătorilor Auto din România (BAAR).
Cei mai mulți șoferi aleg formularul de constatare amiabilă de accident în cazul în care sunt implicați într-un eveniment auto ușor, cu pagube materiale, pentru a evita drumurile făcute la poliție, dar și pentru a repara mașina cât mai repede. Acest document poate fi întocmit începând din 15 octombrie 2022 în format electronic, după modificarea regulilor RCA.
„De la lansarea aplicației și până în prezent au fost create peste 71.000 de conturi, cu o medie zilnică de peste 300 noi conturi. Tot în această perioadă peste 6600 de persoane implicate în accidente au încheiat constatarea amiabilă în format electronic. Aproximativ în 15% dintre aceste cazuri, în cele 3300 de accidente, ambii participanți aveau cont creat la momentul completării constatului amiabil”, a anunțat BAAR, citat de Hotnews.ro.
Aplicația nu înlocuiește formularul pe suport fizic de hârtie, dar este o alternativă digitală, care are ca scop simplificarea situației.
Care sunt noile funcții de alertă ale aplicației Amiabila
BAAR a mai anunțat o serie de îmbunătățiri pentru aplicație, care acum poate emite alerte în cazul expirării unor documente. Din 10 ianuarie, șoferii pot fi anunțați atunci când le expiră permisul, ITP-ul, rovigneta, RCA-ul sau CASCO.
Pentru fiecare tip de situație, o alertă poate fi setată, astfel încât să anunțe șoferul cu 5 zile, 15 zile sau 30 de zile înainte. De asemenea, se poate alege și modul de comunicare, fie prin intermediul aplicației sau prim email.
Aplicația Amiabila facilitează întocmirea constatării în format electronic, chiar și prin intermediul unui singur telefon. Aplicația este disponibilă pentru telefoanele cu sistem de operare IOS, dar și Android.