Apar primele probleme în cazul podului suspendat de la Brăila, considerat a fi cel mai mare proiect de infrastructură realizat în România după revoluție. Ca de fiecare dată, relocarea utilităților din zonă se dovedește a fi o piatră greu de urnit, astfel că deja se vorbește de întârzieri ale construcției.
Autorităţile brăilene anunţă că au apărut întârzieri în proiectul podului peste Dunăre de la Brăila. Cele mai mari probleme au legătură cu relocarea reţelelor de utilităţi de pe traseul drumului care va lega podul de şoselele existente. Exproprierile ar putea provoca alte întârzieri.
„Au fost semnalate o serie de întârzieri. Este vorba despre relocările utilităţilor necesare realizării acestui obiectiv, respectiv cea a conductelor de apă-canal, a Companiei de Utilităţi Publice Dunărea Brăila, un proiect în valoare de 1.801.497,93 lei fără TVA, unde se aşteaptă semnarea contractului de execuţie. De asemenea, au fost semnalate întârzieri şi la capitolul relocării reţelelor electrice. În acest sens s-a avizat studiul de coexistenţă cu SDEE Muntenia Nord, este în curs de avizare E-Distribuţie Dobrogea şi urmează depunerea studiului de coexistenţă la Transelectrica (pentru reţele de 220kV şi 400Kw), proiectantul întâmpinând dificultăţi în obţinerea acordului de mediu, având în vedere faptul că aceste relocări se realizează în arii protejate”, a anunţat Prefectura judeţului Brăila.
Tot pentru realizarea podului este necesară relocarea reţelelor de gaze. Până în prezent, procedura de achiziţie a fost anulată de trei ori, iar CNAIR a demarat o procedură de achiziţie prin negociere directă fără publicare, contractul fiind obţinut de Distrigaz.
Reprezentanţii Prefecturii au mai constatat că pentru a începe lucrările la drumul de legătură dintre centura Brăilei şi pod este nevoie şi de relocarea unor stâlpi de iluminat de pe DN2B, sarcina revenind Primăriei municipiului Brăila. Conducerea prefecturii brăilene a anunţat că îi va chema la discuţii pe toţi cei implicaţi şi că va analiza problema exproprierilor, în condiţiile în care după finalizarea proiectului tehnic au rezultat suprafeţe de teren suplimentare. Ultima piedică va fi înlăturată printr-o hotărâre de Guvern, a precizat Biroul de presă al Prefecturii Brăila.
CNAIR afișa mult optimism în legătură cu respectarea termenelor la podul suspendat de la Brăila, în urmă cu nici două săptămâni. Între timp, lucrurile par să se înscrie în firescul mioritic.
Parte a drumului expres Brăila-Tulcea, podul suspendat peste Dunăre urmează să fie finalizat în decembrie 2021. La momentul finalizării va fi al treilea pod din Europa din punct de vedere al deschiderii centrale si al lungimii.