Anunţul pe care l-a făcut Volkswagen în privinţa motoarelor diesel

Publicat: 19 09. 2016, 13:30

 


Ca şi cum anunţul de săptămâna trecută, privind producerea de vehiculele electrice, nu ar fi fost suficient, VW ne mai dă veste care spune că este foarte posibil să nu mai aducă linia sa de motoare diesel pe piaţa din SUA, scrie Autoblog.com.

Constructorul german nu a închis uşa complet, dar, după un an în care a avut parte doar de feedback negativ, oficialii se tem că imaginea motoarelor diesel implicate în scandal ar putea afecta şi mai tare Voltswagen.

Purtatorul de cuvant al Volkswagen, Jeannine Ginivan, a declarat pentru Reuters că nu a existat nici o decizie finală dacă va continua sau nu se se vândă vehicule diesel în Statele Unite. Ea nu închis  în totalitate subiectul privind aceste motoare, şi a mai declarat că „nu se aşteaptă ca motoarele pe motorină să se întoarcă în SUA cu aceeaşi semnificaţie”, dar nici să nu ne aşteptăm să le vadem la vânzare prea curând.

Ginivan afirmă că tehnologia diesel „va fi urmărită pentru a vedea dacă are sens pentru piaţă”, şi că societatea se îndreaptă spre producerea de motoare hibride pentru a satisface reglementările tot mai stricte privind emisiile.