Legislația a fost modificată și prevede sancțiuni uriașe, care vor fi aplicate din 2024, iar unii șoferi pot primi o amendă de până la 10.000 de lei dacă nu au pornit GPS-ul.
Pentru a combate evaziunea fiscală, autoritățile au decis implementarea sistemului e-Transport.
Cu ajutorul acestuia pot fi monitorizate pe teritoriul României transporturile rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat.
Toate vehiculele de transport marfă vor fi dotate, obligatoriu, cu un sistem de monitorizare GPS. De asemenea, acestea sunt conectate la un soft în care se specifică bunurile, proveniența și destinația lor. Iar actualizarea informațiilor se va face în timp real, după fiecare oprire a GPS-ului montat pe vehiculul de transport.
Practic, vor fi raportate toate mărfurile care sunt transportate pe teritoriul României. Iar obligația se aplică atât celor care efectuează distribuție de marfă, cât și celor care doar tranzitează țara noastră.
În cazul celor care doar tranzitează România, șoferii vor primi un dispozitiv care poate fi utilizat temporar. Și va fi predat autorităților, în momentul în care camionul iese din țară.
Astfel, ANAF și Autoritatea Vamală Română vor putea monitoriza transporturile de bunuri.
Șoferii care fac transporturi de marfă și nu folosesc aceste dispozitive, riscă sancțiuni uriașe. Ei sunt obligați să pornească GPS-ul înainte de a pleca la drum. Iar după fiecare oprire unde au descărcat marfa sau au încărcat alte bunuri, să oprească acest dispozitiv.
Astfel, autoritățile vor vedea exact de unde a plecat un bun și unde a fost el livrat.
Șoferii care nu pornesc GPS-ul sau care nu îl opresc la destinație, riscă o amendă cuprinsă între 5.000 și 10.000 de lei, scrie Economica.net.
Persoanele fizice riscă o amendă de până la 50.000 de lei, iar pentru firme se aplică o sancțiune de până la 100.000 de lei și confiscarea contravalorii bunurilor nedeclarate dacă se constată:
Prin partidă de bunuri se înțelege ansamblul de bunuri cu același loc de încărcare și de descărcare, cu un singur destinatar final, transportate cu un vehicul care poate fi schimbat pe parcursul deplasării de la locul de încărcare la locul de descărcare.