Deşi erau dezvoltate pe aceeaşi platformă tehnică, se adresau
unor grupuri diferite de clienţi: Manta era un coupé sport dinamic,
Ascona un autovehicul de familie confortabil sau un station wagon
lifestyle compact.
Manta – coupé-ul de familie
Manta a fost prezentat mass-media în septembrie 1970, la Hotelul
Maritim din Timmendorfer Strand, în apropiere de Lübeck, pe
litoralul Mării Baltice din Germania. Coupé-ul aerodinamic purta o
siglă în forma unui diavol de mare (în engleză, „manta ray”), bazat
pe fotografiile realizate de biologul marin francez Jacques-Yves
Cousteau. Proiectat pe baza modelelor „pony car”, populare în acea
perioadă în SUA, atleticul Manta a fost poziţionat pe piaţă ca un
autovehicul care satisfăcea necesităţi noi: undeva între un coupé
convenţional şi un sedan tradiţional. Precum modelele „pony car”,
Manta era elegant, însă adecvat pentru utilizarea zilnică de către
o familie.
Spre sfârşitul anilor ’60, tot mai mulţi clienţi auto tineri sau
cu inima tânără alegeau coupéuri atractive. Individualismul era la
modă, iar aerul independent al autovehiculului Manta se potrivea cu
noile tendinţe. În prima jumătate a anului 1971, Opel a vândut
55.399 de autovehicule Manta.
Manta dispunea de aceleaşi structură a podelei şi
şasiu modificat în vederea unui stil de conducere dinamic ca şi
modelul Ascona. Ca şi la Ascona, motoarele de 1,6 litri cu 68 şi 80
CP erau componente nou disponibile. Motorul S de 1,9 litri oferit
pentru sportivul model Manta SR era creat pentru Opel Rekord, avea
o putere de 90 CP şi fusese proiectat iniţial pentru Manta. Motorul
de bază pentru gama Manta era unitatea de 1,2 litri, cu o putere de
60 CP, lansat în 1972. Modelul Manta GT/E, lansat în 1973, era
dotat cu un motor cu injecţie de 1,9 litri şi sistem Bosch
L-Jetronic. Acesta avea o putere de 105 CP. Modelul Manta A a fost
primul autovehicul Opel cu injecţie electronică. Astfel echipat,
GT/E dispunea de 15 CP mai mult faţă de motorul S de 1,9 litri.
Conform stilului acelor timpuri, pentru Manta GT/E decoraţiunile
cromate au fost înlocuite aproape complet cu unele negru mat.
În aprilie 1975, cu puţin timp înainte de lansarea Manta B, a
fost lansat ultimul model special: Manta Black Magic era vopsit
complet negru, cu dungi decorative roşu-portocalii pe părţile
laterale. Opel a construit 498.553 unităţi de Manta A.
Ascona – Autovehiculul viitorului tehnicii
Ascona A a fost lansat la Salonul auto de la Torino în 1970 şi a
fost supranumit „autovehiculul viitorului tehnicii” conform
dosarului de presă. Acesta era poziţionat între modelele Kadett şi
Rekord, ţintind un segment de piaţă în creştere. Până în martie
1975 au fost construite aproximativ 691.438 unităţi de Ascona
A.
Tehnologia şasielor, suspensiilor şi sistemelor de propulsie ale
modelelor Ascona şi Mante erau identice. Puntea faţă avea roţi cu
suspensii independente, cu arcuri elicoidale şi amortizoare
telescopice; puntea spate rigidă era controlată cu două braţe trase
şi o bară Panhard.
Ascona era produs ca sedan cu 2 sau cu 4 uşi, în versiuni
standard şi de lux. Acesta era disponibil cu un motor de 1,6 litri
cu patru cilindri, ce dezvolta o putere de 68 CP, precum şi cu o
versiune S, mai puternică, de 80 CP. Ca şi motoarele cu patru
cilindri mai mari ale modelului Rekord, sistemul de propulsie al
Ascona era prevăzut cu un arbore cu came amplasat lateral în
chiulasă, cunoscut sub denumirea de „arbore în chiulasă”. Un model
de bază, cu cost redus, a fost motorul de 60 CP de 1,2 litri,
lansat în martie 1972.
Ascona Voyage – noua versiune de mijloc
Primul station wagon lifestyle, inovatorul autovehicul Ascona
Voyage a fost o adăugire remarcabilă la gama de modele Opel.
Versiunea caravan cu două uşi nu a fost un station wagon clasic, ci
un autovehicul pentru timpul liber ce oferea spaţiu pentru o barcă
gonflabilă sau biciclete: era un model pentru familii tinere. „În
prezent, dorinţa de a călători, de a face camping, de a participa
la sporturi şi, în special, hobby-urile care presupun un mijloc de
transport, precum sporturile acvatice, toate acestea necesită un
autovehicul ce oferă un spaţiu generos şi compartimente de
depozitare. Însă nu vor exista sacrificii din punct de vedere al
confortului resimţit de pasageri. Autovehiculul pe care l-am
construit pentru a satisface aceste cerinţe este denumit Ascona
Voyage”, scrie în materialele de presă. Ascona Voyage era oferit
iniţial doar în versiunea L; gama a fost extinsă pentru prima dată
în 1974, prin adăugarea unei versiuni caravan mai puţin luxoase.
Ascona SR – Atuul câştigătorilor
Versiunile Ascona 1.9 S şi Ascona SR au fost lansate în
primăvara anului 1971. Versiunea SR era prevăzută cu un motor S de
1,6 litri cu putere de 80 CP sau un motor de 1,9 litri şi putere de
90 CP. Cele două versiuni mai puternice puteau fi comandate cu o
transmisie automată cu trei trepte de viteză ca dotare opţională.
Dotările SR erau disponibile şi pentru Voyage, o noutate pentru
segmentul de autovehicule station wagon. Versiunea sedan ilustra
potenţialul sportiv al Ascona.
În 1974, Walter Röhrl şi Jochen Berger au participat la
Campionatul European de Raliuri la volanul unui sedan cu două uşi.
Autovehiculul Ascona al echipei Opel Euro Dealers era prevăzut cu
un motor cu patru cilindri modificat pentru o cilindree de 2 litri
şi cu o chiulasă cu flux transversal, care producea 200 CP la 6.700
rpm. Röhrl şi Berger au câştigat şase curse din opt şi au câştigat
Campionatul European de Raliuri, cu un punctaj total fără
precedent, de 120 de puncte.
În 1975, Röhrl şi Berger au câştigat Raliul Acropolis,
înregistrând prima victorie Opel într-o cursă a campionatului
mondial, la bordul unui Ascona A, cu puţin timp înainte ca acesta
să fie înlocuit de versiunea Ascona B.