Americanii vor construi blindate în România

Autor: Gandul.info 18 aug. 2017 Știri auto
Americanii vor construi blindate în România

„Avem un proiect foarte bun, la Moreni, în Dâmboviţa, cu Rheinmetall, pentru producerea a unui transportor blindat 8X8. Vă anunţ de pe acum că săptămâna viitoare, pe 23 august, semnăm la Guvern un memorandum cu cei de la General Dynamics tot pentru un transportor blindat 8X8, de data aceasta la Uzina Mecanică Bucureşti. În acest context am dorit să vedem şi cele două fabrici de la Ploieşti pentru că şi aici dorim să aducem o astfel de capacitate pentru a putea să dezvoltăm un proiect, cel puţin pe rachete, în perioada imediat următoare”, a declarat ministrul Economiei.

Fifor a mai precizat că iniţial se va dota Armata Română cu astfel de produse.

„Discutăm de două companii mari producătoare de transportoare, mă refer la Rheinmetall, companie germană, şi la General Dynamics, o companie americană. Discuţiile cu cele două companii au fost foarte clare. Producem un produs românesc, este adevărat, plecând de la transfer de tehnologie, german sau american, în România. Şi o companie şi cealaltă retehnologizează uzinele unde se dezvoltă acest produs. Desigur, primul client al celor două uzine va fi Armata Română”, a mai spus Mihai Fifor.

Compania americană menţionată de Mihai Fifor este una dintre cele mai mari din lume, iar în anul 2016 a avut o cifră de afaceri de peste 31 de miliarde de dolari.

Potrivit ministrului, după dotările care se vor face pentru Armata Română, „putem ieşi şi la export cu aceste produse, produse competitive care vor fi româneşti”.

Ministrul Economiei, Mihai Fifor a vizitat, joi, Uzina Mecanică Plopeni şi Fabrica Electromecanica Ploieşti.


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide