Amenzi de 30.000 lei în primele 8 ore de la intrarea în vigoare a noilor reguli din Codul Rutier
35 de sancţiuni în valoare totală de 30.000 lei au fost aplicate, în primele 8 ore ale zilei de sâmbătă, când au intrat în vigoare noile prevederi ale Codului Rutier, şoferilor care foloseau telefonul mobil la volan, informează MEDIAFAX.
Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate în prima parte a zilei în zonele cu valori crescute ale traficului, în special în centrul Capitalei. Valoarea totală a amenzilor este de 30.000 de lei.
„35 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate în primele 8 ore ale zilei, de către Brigada Rutieră din cadrul Poliţiei Capitalei pentru folosirea telefonului la volan, în valoare de aproximativ 30.000 de lei. Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate în zona de centru, Piaţa Romană, Piaţa Victoriei, Piaţa Unirii, zonele cu trafic mai intens. Poliţiştii au urmărit, printre activităţile de reducere a riscului rutier, dacă conducătorii auto au înteles să respectele noile modificări legislative referitoare la folosirea telefonului mobil la volan”, a precizat pentru MEDIAFAX, Claudiu Costea, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere.
Potrivit sursei citate, nu a existat o acţiune planificată, verificările poliţiştilor fiind parte din activităţile obişnuite.
Începând din data de 12 octombrie, intră în vigoare reglementările privind sancţionarea celor care scriu mesaje, transmit live, filmează sau vorbesc la telefon sau orice alt dispozitiv mobil în timpul condusului. Noile reguli se aplică atât şoferilor de autovehicule cât şi celor care conduc alte categorii de vehicule pentru care nu au nevoie de permis de conducere, cum ar fi bicicletele.