Amenda pentru ocuparea unui loc destinat persoanelor cu dizabilități poate fi aplicată și într-o parcare privată?
Șoferii care parchează, fără drept, pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități riscă sancțiuni destul de mari. Dar poate fi aplicată această amendă și într-o parcare privată ce aparține unui mall sau magazin?
De multe ori, șoferii fac o confuzie în ceea ce privește drumul public și cele aflate pe domeniul privat.
De exemplu, mall-urile, supermarket-urile și toate magazinele mari au parcări proprii. Acestea sunt amenajate pe o proprietate privată și administrate exclusiv de proprietarul acestor centre comerciale.
De aceea, mulți șoferi consideră că, fiind un domeniu privat, nu se aplică regulile de circulație care sunt obligatorii pe drumurile publice.
Sunt obligați șoferii să respecte regulile de circulație într-o parcare privată?
În cazul în care parcarea privată este deschisă circulației tuturor vehiculelor, atunci toate drumurile de acces sunt considerate publice.
Ceea ce înseamnă, conform legii, că șoferii trebuie să respecte întocmai regulile de circulație. Iar viteza de deplasare, sensurile de mers sau acordarea de prioritate sunt obligatorii inclusiv în aceste parcări private.
De asemenea, autoritățile pot aplica sancțiuni conducătorilor auto care nu respectă legislația rutieră atunci când circulă sau staționează în parcarea unui mall sau a unui centru comercial.
Amendă pentru parcare pe loc rezervat persoanelor cu dizabilități
Cele mai multe amenzi aplicate în parcările centrelor comerciale sunt pentru parcare neregulamentară. Din păcate, mulți șoferi parchează pe locurile rezervate persoanelor cu dizabilități.
În prezent, amenda pentru acești șoferi este cuprinsă între 200 și 1.000 de lei. În plus, poate fi dispusă ridicarea vehiculului parcat incorect.
„Parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn internaţional pentru persoane cu handicap, cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei şi ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv”, stabilește legea care reglementează drepturile persoanelor cu dizabilități.
Această amendă poate fi aplicată atât de către polițiștii de la Brigada Rutieră, cât și de Poliția Locală.