Am testat noile Citroen C3 și e-C3. Tot ce trebuie să știi despre noua mașină de oraș a francezilor – VIDEO

Publicat: 07 06. 2024, 13:45
Actualizat: 01 07. 2024, 10:48

Nevoia de mobilitate a oamenilor este mai mare ca oricând, iar lupta în segmentul mașinilor accesibile devine din ce în ce mai acerbă. Producătorii încearcă să aducă pe piață mașini cât mai atractive, cu soluții tehnice cât mai prietenoase cu utilizatorul, dar să ofere și flexibilitatea gamei lor.

Astfel, vedem cum producătorii încearcă să capitalizeze cererea pentru mobilitate accesibilă a pieței și lansează modele de clasă mică tot mai competitive.

Fără dar și poate, trendul industriei este electrificarea, iar un exemplu foarte bun de mașină electrică accesibilă este Dacia Spring. De la debutul său pe piață lucrurile au început să se schimbe și, ușor ușor, primul model cu zero emisii al producătorului autohton începe să primească concurență.

Am zburat până în Austria, undeva aproape de Viena, pentru a testa unul dintre viitorii rivali ai Daciei Spring, ba chiar și pentru Sandero Stepway. Prezentate anul trecut, noile Citroen C3 și surata sa electrică, Citroen e-C3, vin pe piața europeană în acest an, fiind punctul de intrare în gama producătorului francez.

Designul este complet nou, dimensiunile au rămas aproape identice

Lansat inițial în anul 2002, C3 a devenit în timp cel mai popular model al brandului Citroen. C3 reprezintă 29% din volumul vânzărilor mărcii în Europa și a fost comercializat în peste 5,6 milioane de exemplare de-a lungul a trei generații. Noua generație va fi oferită și ca model pur electric și este prima electrică de segment B, proiectată și construit în Europa. Noul e-C3 va fi asamblat la uzina Stellantis din Slovacia.

Cu o lungime de 4,01 metri, o lățime de 1,76 metri și o înălțime de 1,57 metri, noua generație are un gabarit aproape identic cu cel al predecesorului său. Însă, grație noii linii de design, mașina pare mai musculoasă și mai SUV decât înainte. Acest lucru se datorează suprafețelor verticale, liniilor mai precise și elementelor din plastic negru aplicate în partea inferioară a caroseriei.

C3 și e-C3 poartă noua siglă Citroen, iar caroseria este presărată cu elemente ce aduc aminte de acest logo. Blocurile optice au fost inspirate de conceptul Oli, având acum o semnătură luminoasă alcătuită din trei piese. În plus, toate mașinile primesc faruri LED, indiferent de nivelul de echipare.

Cum se prezintă interiorul?

La interior am găsit o ambianță simplă, dar de efect. Citroen a ales un design modern destul de jucăuș, așa cum îi stă bine unei mașini de oraș, care ar trebui să țintească un public tânăr.

Bordul este simetric, liniile sale orizontale fiind întrerupte doar de aeratoarele laterale, dispuse vertical. Informațiile sunt proiectate pe un head-up display integrat în bord, direct în linia vizuală a șoferului. Toate mașinile vor beneficia de acest sistem, dar nu toate vor primi ecranul central de 10,25 inch. Spre exemplu, cea mai ieftină versiune a lui C3 are în locul acestui ecran un suport pentru telefon.

Este o abordare similară cu ceea ce face Dacia prin intermediul Media Control. Șoferul poate folosi propriul telefon pe post de infotainment, redând muzica sau apelurile în sistemul audio al mașinii.

Toate versiunile lui C3 și e-C3 beneficiază de suspensia Advanced Comfort, care complimentează foarte bine scaunele Advanced Comfort regăsite pe nivelurile superioare de echipare. Acestea au 10 mm suplimentari de spumă moale, oferind un confort bun la volan, chiar și pentru călătoriile mai lungi.

La capitolul practicalitate, mașina stă destul de bine, în ciuda dimensiunilor compacte. Există stații de depozitare pe bord, buzunarele ușilor sunt destul de mari, mai ales în față, iar locul pe bancheta din spate este suficient chiar și pentru persoane mai înalte de 1,8 metri. În plus, indiferent de motorizare, portbagajul are un volum de 310 litri.

Cum se conduce noul Citroen C3? Dar e-C3?

Am început cu versiunea termică, cea dotată cu motorul de 1,2 litri și 100 CP. Poziția la volan este ușor de reglat, fiind ușor mai înaltă decât la alte mașini mici, contribuind la senzația de SUV.

Odată ce te pui în mișcare vei observa imediat cât de îngăduitor este ambreiajul și cât este de ușor de apăsat. Îmi place că poți simți ușor unde „mușcă”, astfel că plecările din rampă sunt floare la ureche și este ușor de gestionat în parcări spre exemplu. Timoneria transmisiei cu 6 trepte este lungă, dar destul de precisă. Singurul lucru de care mă pot plânge este nuca schimbătorului, care are o formă destul de ciudată și butucănoasă.

La nivel de performanțe, mașina accelerează de la 0 la 100 în 10,6 secunde, iar reprizele sunt bune, mai ales dacă ești în plaja optimă de turații. Odată ce turbina își intră în drepturi, Citroen C3 se simte fâșneț, iar motorul în trei pistoane nu este atât de prezent în cabină pe cât m-aș fi așteptat.

Direcția este ușoară, iar suspensia moale amortizează bine denivelările în stilul clasic Citroen. În combinație cu scaunele moi, noul C3 este confortabil chiar și în cazul călătoriilor mai lungi, dar mașina strălucește cu adevărat în mediul urban.

Versiunea electrică livrează ceea ce promite

De cealaltă parte, versiunea electrică este și mai ușor de condus. Motorul de 113 CP oferă acel răspuns instantaneu cu care ne-au obișnuit mașinile electrice. Repriza 0-100 este gata în 10,4 secunde, dar și mașina este mai grea.

În timp ce un C3 manual cântărește 1.151 kg, versiunea electrică are o masă proprie de 1.416. Aceasta se resimte cel mai mult în amortizarea suspensiei, care pare mai rigidă în cazul versiunii electrice.

Ca efect secundar al acestui lucru, am simțit că pe denivelările mai mari, corpul mi se afunda mai mult în scaun, semn că suspensia nu mai era la fel de moale.

Citroen declară o autonomie în regim mixt WLTP de 326 de kilometri, valoare care pare destul de reală. După un drum de peste 100 de kilometri care m-a purtat prin localități, drumuri naționale și o porțiune de autostradă, am obținut un consum mediu de 11,1 kWh. Primii 100 de kilometri i-am parcurs cu circa o treime de baterie, astfel că autonomia comunicată poate fi atinsă.

Cât costă noile modele Citroen?

În România, cel mai ieftin Citroen C3 pornește de la 16.500 de euro cu TVA inclus. Vorbim, bineînțeles, de versiunea de bază a micului hatchback de oraș, anume You. Deocamdată, Citroen C3 va putea fi comandat doar cu un motor de 1,2 litri turbo, care produce 100 CP și 205 Nm, fiind cuplat la o transmisie manuală cu 6 rapoarte.

Știm că în viitorul apropiat va fi lansată și o motorizare mild-hybrid bazată pe acest motor, care va folosi exclusiv transmisia automată cu 6 trepte și dublu-ambreiaj. Cu toate acestea, nu știm când va fi lansată pe piață.

Pentru Citroen e-C3, prețurile pornesc în România de la 23.300 de euro cu TVA inclus. Lansat inițial cu o baterie de 44 kWh și un motor electric de 113 CP, Citroen spune că e-C3 are o autonomie în regim combinat WLTP de 326 de kilometri, valoare de care ne-am apropiat, dar vom detalia acest lucru la momentul potrivit. Urmează să primim și o versiune mai ieftină, care va costa 19.900 de euro și care va folosi o baterie mai mică, pentru o autonomie de aproximativ 200 de kilometri. Acest lucru va face din versiunea de bază a lui e-C3 un concurent serios pentru Dacia Spring.

VIDEO