Alunecare de teren pe lotul de autostradă care ar urma să fie finalizat până la sfârşitul anului
O alunecare de teren s-a produs pe lotul 4 al Autostrăzii Lugoj-Deva, care ar urma să fie finalizat la sfârşitul anului, însă reprezentanţii CNAIR spun că nu sunt probleme, deoarece nu a afectat şoseaua şi consideră că acestea sunt uzuale când se sapă în versanţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Alin Şerbănescu, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, întrebat despre alunecarea de teren de pe lotul 4 al Autostrăzii Lugoj-Deva, că incidentul nu va afecta finalizarea în termen a lucrării.
”Nu este o alunecare de mari dimensiuni, sunt uzuale alunecările acestea în şantiere, în general când se sapă în debleuri, în versaţi. Constructorul ne-a dat asigurări că are capacitatea să rezolve rapid situaţia acolo. Trebuie să scoată plasele – că erau deja montate -, ancorele, îndepărtează cantităţile de pământ, după care repoziţionează plasele şi, practic, lucrarea aceasta va fi efectuată destul de repede astfel încât nu o să afecteze bunul mers al proiectului. Ei zic că nu va întârzia finalizarea pentru că au şi utilaje şi muncitori suficienţi să rezolve problema”, a spus Alin Şerbănescu.
Alin Şerbănescu a adăugat că cel mai important este ca astfel de alunecări să nu se manifeste după finalizarea lucrărilor.
”Solul este destul de instabil, când se sapă există şi acest risc pe care constructorii şi-l asumă, îl ştiu din studii de fezabilitate. Abordează în aşa fel lucrările astfel încât să minimizeze acest risc. Foarte important e că alunecarea nu a afectat corpul autostrăzii, s-a manifestat pe versant”, a mai spus Şerbănescu.
Potrivit acestuia, constructorul lotului, UMB Spedition, din România, a susţinut că va finaliza până la 1 decembrie tronsonul, însă în opinia CNAIR va fi gata după această dată, dar în acest an.
La circa 400 de metri de zona în care s-a produs alunecarea s-a aflat o peşteră cu lilieci, care a fost mutată.
Autostrada A1 începe în Bucuresti şi va asigura ieşirea spre graniţa cu Ungaria la Nădlac, urmând să treacă prin Piteşti, Sibiu, Deva, Timişoara şi Arad.