Producătorul francez a publicat primele informații și fotografii oficiale referitoare la noul său concept. A390_β va fi prezent la Salonul Auto de la Paris și prefigurează următorul model al mărcii.
După A290 și înainte de viitorul A110 electric, A390_β anticipează a doua fază a Alpine Dream Garage, trio-ul de mașini sport care marchează tranziția electrică a mărcii. Numele A390_β urmează nomenclatura Alpine, care combină un A urmat de trei numere. 3 se referă la dimensiunea vehiculului, iar 90 clasa de vehicule multifuncționale ale mărcii, create pentru viața de zi cu zi. Litera greacă beta se referă la stadiul intermediar de dezvoltare înainte de lansarea oficială a mașinii de serie.
Conceptul A390_β oferă o privire asupra a ceea ce urmează să devină primul fastback electric al producătorului francez. Asemenea conceptului de Alpenglow prezentat la Salonul Auto de la Paris 2022, A390_β se inspiră din lanțurile muntoase ale Alpilor. Roca, mineralele și zăpada sunt elemente naturale care au inspirat designul și alegerea materialelor.
Caroseria lui A390_β a fost desenată de Victor Sfiazof, un român din Satu Mare. Printre creațiile lui Victor se numără Renault Kadjar, dar și conceptul Bigster, prezentat în 2021 și care s-a materializat anul acesta într-un model de serie.
Mașina împrumută trăsături de design din lumea sportului cu motor, pe care le putem vedea în partea din față, unde avem o semnătură luminoasă similară cu cea a monopostului Alpine A424, folosit în cursele de anduranță. Silueta de fastback încorporează un element definitoriu pentru Alpine, anume o lunetă similară cu ceea ce am putut vedea pe sportiva A110.
Partea din spate a conceptului prezintă o serie de elemente aerodinamice active, dar care nu vor ajunge pe mașina de serie. Totuși, oficialii companiei ne-au spus că designul mașinii ce urmează să intre în producție în 2025 este 85% din ceea ce putem vedea pe concept.
La interior vom regăsi un mix de forme de geometrice, care aduc aminte de stâncile unui munte și de cristalele din gheață, dar și suprafețe curbate, care seamănă cu zăpada depusă pe versanți.
Scaunele față se pot mișca astfel încât să ofere o poziție la volan asemănătoare cu cea dintr-o mașină de Formula 1, iar șoferul are la dispoziție un volan multifuncțional, inspirat din sportul cu motor.
Pentru trenul de rulare, Alpine anunță că pregătește o configurație cu trei motoare și vectorizare de cuplu. Producătorul încă nu a oferit cifre de putere, dar promite o experiență de condus dinamică, pe măsura aspectului exterior.