Noul concept Alpenglow al celor de la Alpine a fost prezentat oficial la sfârșitul acestei săptămâni, având înfățișarea unui supercar exotic venit printre noi direct din viitor. Totodată, cei de la Alpine și-au anunțat și planurile pentru viitor. Printre acestea se numără un model care să înlocuiască A110, o mașină sport nouă și un crossover GT. Evident, toate cele trei modele vor fi echipate cu motorizări electrice.
Alpine Alpenglow atrage imediat ochii pasionaților auto și nu numai prin liniile sale futuriste de design, oficialii francezi susținând că designul conceptului a fost inspirat de cinci elemente naturale: focul, apa, aerul, vântul și aburul. În același timp însă, designul pare inspirat și din prototipul hibrid Alpine LMDh, care a concurat la Le Mans. Totodată, se poate găsi o asemănare destul de mare și față de un monopost clasic de Formula 1, cockpit-ul conceptului fiind amplasat central.
Luminile portocalii din partea frontală sunt inspirate de o cometă care intră în atmosferă, iar punctele iluminate reprezintă stelele de pe cerul nopții. Apoi, luminile albastre de pe partea din spate semnifică puritatea conceptului, în special ținând cont de faptul că vorbim despre un model echipat cu o motorizare pe bază de hidrogen. Jantele au fost realizate sub forma unor fulgi de zăpadă.
Mai multe suprafețe și elemente ale caroseriei se dovedesc a fi transparente, în această categorie fiind incluse capota motorului, eleronul activ, jantele, rezervoarele de hidrogen, volanul, pedalele și padelele din spatele volanului. Mai trebuie spus, de asemenea, că Alpenglow are o caroserie confecționată din carbon reciclat.
La nivelul habitaclului, șoferul este așezat în partea centrală, flancat fiind de cele două rezervoare de hidrogen. Volanul dispune de comenzi pentru reglarea mai multor setări, printre care modul de regenerare și controlul tracțiunii, dar și un buton special Overtake pentru un boost de putere. Cheia conceptului a fost proiectată sub forma unei prisme și poate fi introdusă direct în volan.
Sursa: Motor1